Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că partidul i-a cerut lui Adrian Veştea să îşi depună mandatul de premier desemnat până marţi dimineaţă, la ora 10.00, având în vedere că nu are susţinerea partidului. Cei care ar putea fi propuşi într-un astfel de guvern, fără susţinerea PNL, vor fi excluși din partid. Pe de altă parte, PNL îi cere preşedintelui Nicuşor Dan să reia consultările cu partidele pentru un nou guvern, fie și minoritar.
„A fost o şedinţă lungă a BPN, în care poziţia PNL faţă de propunerea preşedintelui României de a-i încredinţa domnului Veştea formarea unui guvern a fost clarificată în sensul următor: PNL nu va susţine instalarea unui astfel de guvern, având în vedere atât modalitatea în care s-a făcut această desemnare, cu încălcarea spiritului democraţiei parlamentare printr-o nominalizare a unui prim-vicepreşedinte al PNL fără consultarea PNL. De asemenea, tot din principiu, având în vedere că PNL nu a fost anunţat de domnul Veştea cu privire la această nominalizare, iar astăzi în şedinţă am fost anunţaţi că, indiferent de vot, va parcurge această procedură, din motive de principii, de întărire a democraţiei parlamentare şi de clarificări în zona spectrului politic, PNL a adoptat această decizie cu 41 de voturi pentru, 13 împotrivă şi două abţineri”, a spus Bolojan după ședința PNL.
”Având în vedere faptul că noaptea este un sfetnic bun, PNL i-a solicitat domnului Veştea depunerea mandatului până mâine dimineaţă, la ora 10.00, având în vedere faptul că nu are sprijinul partidului din care provine. Parlamentarii PNL au fost mandataţi ca la viitoarea şedinţă în care s-ar putea exprima votul de instalare în Parlamentul României, să procedeze după formula: „prezent, nu votez”, iar parlamentarii sau cei care ar putea fi propuşi din cadrul membrilor PNL într-un astfel de posibil guvern, fără susţinerea PNL, îşi vor pierde calitatea de membri ai Partidului Naţional Liberal”, a adăugat el.
„Considerăm că în perioada următoare, dată fiind situaţia în care ne găsim, dată fiind pulverizarea politică în Parlament, se impun consultări şi solicitarea PNL este către preşedintele României să reia consultările cu partidele politice în aşa fel încât să se degaje o soluţie pentru a avea un guvern care este susţinut într-o manieră transparentă, inclusiv un guvern minoritar, dacă va fi cazul, în aşa fel încât să existe responsabili, să existe susţinere pe baza unui pact naţional care să aibă în vedere situaţia politică în care se găseşte România, situaţia bugetară şi cea economică. În zilele următoare vom avea discuţii cu partenerii politici pentru a clarifica aceste aspecte”, a mai spus Bolojan.
Editor : M.B.
