Ilie Bolojan, întâlnire cu noua echipă a PNL București: „Am avut o primă discuție despre viitor”

„La București, PNL își deschide organizațiile către comunități și către oameni. Nu doar în perioadele electorale, ci în fiecare zi. George Cristian Tuță la Sectorul 1, Sanda Nicola la Sectorul 2, Dragoș Pîslaru la Sectorul 3, Oana Gheorghiu la Sectorul 4, Andrei Badiu la Sectorul 5 și Paul Moldovan la Sectorul 6. Alături de Ciprian Ciucu și Sebastian Burduja, aceasta este astăzi echipa PNL București. Cu ei și cu colegii lor am avut în această seară o primă discuție despre viitor”, a scris Ilie Bolojan pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.

Ilie Bolojan: „PNL trebuie să fie prezent în comunitate permanent”

Potrivit acestuia, „o organizație politică nu este deschisă doar pentru că își deschide ușile, ci este deschisă atunci când atrage oameni competenți, când ascultă comunitatea și când își asumă să rezolve probleme”.

„PNL trebuie să fie prezent în comunitate permanent, să știe ce nu funcționează, să propună soluții și să aducă împreună oamenii care pot face lucrurile mai bine. Administrația nu poate fi separată de comunitate. Comunitatea este cea care se administrează, cu oamenii cei mai buni ai săi. Un oraș se dezvoltă atunci când toți oamenii lucrează împreună. Aceasta este direcția pentru PNL București: organizații deschise, oameni competenți și muncă pentru rezultate concrete”, a precizat liderul liberalilor.

source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!