Gabriel Liiceanu, atac dur la PSD: „Fiecare calitate a lui Bolojan este pusă în lumină de către un viciu al lui Grindeanu”

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Prezent în studioul Digi24, scriitorul și filosoful Gabriel Liiceanu i-a adus laude lui Ilie Bolojan și l-a criticat, în termeni zdrobitori pe Sorin Grindeanu. „Avem un mare noroc cu el în clipa de față, pentru că separă apele foarte bine”, a spus, ironic Liiceanu.

Întrebat dacă România a avut și oameni politici de anvergură, Liiceanu a spus: „După mintea mea, am avut două puncte de vârf reușite în acești 35 de ani, iar restul a fost mai degrabă involuție. România a cunoscut în ăștia 35 de ani la cârma țării cred că doi oameni care aveau aliura necesară pentru a răspunde de soarta a 20 și ceva de milioane de oameni. Una a fost Traian Băsescu. al 2-lea este în judecățile mele, Ilie Bolojan. În rest, clasa politică de la noi, cei care au primit puterea, au fost mandatați să conducă destinele poporului român, au fost, în general, lamentabili, execrabili până au împins România în acest punct. S-ar putea reconstitui lanțul cu toate verigile lui prin care am ajuns aici. Am ajuns în acest punct în care suntem cam la toți parametrii economici, politici, culturali,pe primele locuri din coadă al Europei.

Liiceanu a spus că Sorin Grindeanu este, evident, inițiatorul crizei actuale. „E un personaj deosebit de interesant. O să vă spun de ce. Asistând la ce s-a întâmplat în ultima vreme, la jocul în teren al PSD-ului, avându-l drept conducător de joc pe președintele actual al acestui partid, am avut dintr-o dată, săptămâna care a trecut, un gând extrem de straniu. Vedeți, e nevoie de negru ca albul în albeața lui să fie exaltat. E nevoie de rău pentru ca felul în care apare prestigiul binelui să poată fi vizibil pentru toată lumea. E nevoie de acest contrast. Ori personajul care acum a pus pe ecran (nr Sorin Grindeanu) are o caracteristică cu totul special în contextul pe care îl trăim. A devenit soclul lui Ilie Borojan. Ce înseamnă soclul lui Borojan? Fiecare calitate a lui Bolojan este pusă în lumină de către un viciu a lui Grindeanu. De pildă. Grindeanu este minciuna întruchipată, dar este minciuna care pune în lumină splendoarea adevărului. Este imoralitatea politică întru pată, dar care scoate deasupra atunci când ea apare alături de el pe scenă onestitatea politică. Putem continua în felul ăsta – este răul, vă spuneam, care pune în lumină prestigiul binelui. Dacă Grindeanu este omul făcut din o mulțime de fragmente, această calitate a lui de a fi un puzzle uman pune în lumină statuaritate a personajului de o mare soprietate, stâncos, a lui Ilie Bolojan. Pe scurt, Grindeanu este în clipa de față, pe mintea mea, cu o vorbă a unui moralist francez celebru. – n-are importanță cum îl cheamă – omagiu pe care viciul îl aduce virtuții.

„Avem un mare noroc cu el în clipa de față rol pozitiv, pentru că separă apele foarte bine”

„Senzația pe care o ai este că chipul acestui om este o mască lipită de cauciuc. Un fel de om-cagulă”.

„Bănuiesc că sunt personal oameni neutri, care nu știu ce să aleagă. Și el i-a ajutat să înțeleagă că pe drumul deschis de partid, așa cum l-a condus el, România va ajunge din ce în ce mai rău”.

Întrebat dacă Grindeanu seamănă cu vreun alt lider al PSD din ultimii 20 de ani, Liiceanu a spus „În general, ei au fost cam toți lamentabili. Nu știu dacă aș putea să spun ceva bun despre vreun lider al PSD-ului. Nu, despre niciunul”.

Editor : Sebastian Eduard

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *