Vremea severă a provocat marți probleme în mai multe zone din țară, pompierii intervenind în 16 localități din șapte județe. În județul Harghita, peste 2.800 de consumatori au rămas fără energie electrică după ce vântul puternic a avariat rețeaua de distribuție, însă alimentarea a fost reluată ulterior. În Craiova, zeci de străzi și curți au fost inundate în urma unei ploi torențiale, circulația a fost blocată în anumite zone, iar 22 de persoane au fost evacuate preventiv în județul Dolj. În județul Hunedoara, mai multe case și gospodării au fost afectate de aversele torențiale, potrivit autorităților.
Bilanţul furtunilor: 22 de persoane evacuate şi zeci de intervenţii în şapte judeţe
Actualizare 22.30 Pompierii au intervenit, marţi, în 16 localităţi din judeţele Argeş, Caraş-Severin, Dolj, Hunedoara, Olt, Sibiu şi Timiş, pentru înlăturarea efectelor produse de furtuni, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
În două localităţi din judeţul Dolj au fost evacuate preventiv 22 de persoane din zonele afectate de fenomenele meteorologice.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a decis suplimentarea forţelor de la ISU Dolj cu două autocamioane de intervenţie, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, şase motopompe şi 12 cadre din cadrul ISU Argeş.
Marţi seara, erau în desfăşurare intervenţii în trei localităţi din judeţul Dolj pentru evacuarea apei din curţi şi de pe străzi.
Totodată, în cursul zilei de marţi, forţele de intervenţie au acţionat, în total, în cele şapte judeţe menţionate, pentru evacuarea apei din două case, 39 de curţi, 12 beciuri şi subsoluri, o anexă şi 16 străzi, pentru îndepărtarea unor elemente de construcţie de la două imobile şi pentru degajarea a 13 copaci prăbuşiţi pe carosabil. Un autovehicul a fost avariat, precizează sursa citată.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne monitorizează permanent evoluţia situaţiei operative şi sunt pregătite să intervină pentru protejarea populaţiei şi limitarea efectelor generate de fenomenele meteorologice prognozate, se mai arată în comunicatul DSU.
Peste 100 l/mp în Craiova, după codul roșu de ploi
Actualizare 22.14 Primarul municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu, a precizat că estimarea companiei de apă este că s-au înregistrat peste o sută de litri pe metru pătrat.
În municipiul Craiova au fost: 5 copaci prăbuşiţi, 13 străzi inundate, inundaţii la 31 curţi, subsoluri policlinici inundate 2, subsol inundat agent economic, 20 de persoane blocate într-un magazin.
„La ora 21:30 au fost 59 de intervenţii; Finalizate: 35; În lucru: 24. Totodată, sunt în desfăşurare peste 26 apeluri pe SNUAU 112”, a transmis ISU Dolj.
Până la acest moment nu au fost raportate victime.
„Peste 100 de litri pe mp, până la această oră, din estimările Companiei de Apă Olteni, după codul roşu de ploi”, a anunțat primarul municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu.

Aceasta cere locuitprilor oraşului să respecte semnele agenţilor Poliţiei Locale şi să evite zonele unde încă este circulaţia oprită (Promenada, Teodorini, pod Electro, zona Romanescu, Kaufland şi Pelendava).
„Vom lucra şi în această noapte, ca şi cea trecută, ca să curăţăm străzile, cu echipele de la Salubritate! Le mulţumesc tuturor celor care se pregătesc de o nouă noapte albă ca şi ieri pentru efortul deosebit pe care îl fac”, a mai transmis edilul.
Alimentarea cu energie electrică a fost reluată în Harghita
Actualizare 21.39 Alimentarea cu energie electrică a fost reluată pentru toţi consumatorii din localităţile Borzont, Ciumani şi Joseni, care au rămas fără curent marţi seara din cauza vântului puternic.
Potrivit informaţiilor furnizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, defecţiunile produse la reţeaua de distribuţie au fost remediate, iar cei 2.834 de consumatori afectaţi au fost realimentaţi.
Din cauza vântului puternic, 35 de posturi de transformare din cele trei localităţi au rămas fără alimentare cu energie electrică, iar echipele de intervenţie au acţionat pentru remedierea defecţiunilor.
Gospodării inundate şi copaci doborâţi în Hunedoara
Actualizare 21.09 Mai multe case şi gospodării au avut de suferit în urma unor averse torenţiale care au căzut, marţi după-amiază, în zona Văii Jiului, patru gospodării şi două case fiind inundate în oraşul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Pompierii militari au mai intervenit la Petroşani pentru degajarea unor copaci căzuţi peste un autoturism şi pentru evacuarea apei dintr-o curte şi anexele gospodăreşti ale acesteia.
De asemenea, echipele ISU Hunedoara au fost solicitate la degajarea unor crengi de mari dimensiuni căzute pe firele de electricitate, în municipiul Petroşani, precum şi la îndepărtarea unui copac prăbuşit pe acoperişul unei case din satul Mintia, comuna Veţel.
Judeţul Hunedoara s-a aflat marţi după-amiază sub avertizare Cod Portocaliu de fenomene meteo imediate, care s-au manifestat prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină de dimensiuni mici şi medii.
Peste 2.800 de oameni, fără curent în Harghita
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita a anunțat că 35 de posturi de transformare din localitățile Borzont, Ciumani și Joseni au fost afectate de avarii provocate de vânt, ceea ce a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică pentru 2.834 de consumatori.
Echipele de intervenție lucrează pentru remedierea defecțiunilor.
Județul Harghita se află sub avertizare meteo cod galben, iar meteorologii au prognozat până la ora 21:00 averse torențiale, intensificări ale vântului cu viteze de până la 70 km/h și grindină.
Craiova, sub ape după ploaia torențială: străzi blocate
În Dolj, municipiul Craiova a fost lovit pentru a doua zi consecutiv de ploi abundente, iar mai multe străzi și curți au fost inundate. În unele zone, apa de pe carosabil a depășit jumătate de metru, blocând complet circulația.

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că toate echipele Companiei de Apă Oltenia au fost mobilizate pentru evacuarea apei de pe străzi.
„Am avut 24 de străzi inundate şi patru copaci căzuţi. Toate echipele de la CAO sunt în teren, dar la cantitatea aceasta de ploi nu face faţă nicio canalizare din lume, mai ales că a ajuns peste cota de avarie canalul Râului”, a transmis edilul pe Facebook.
Pompierii din Craiova și Calafat au intervenit în 38 de situații de urgență generate de fenomenele meteo extreme, dintre care 35 au vizat evacuarea apei din gospodării, iar alte trei au fost pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil și peste autoturisme.
Potrivit ISU Dolj, nu au fost înregistrate victime.
Pentru Craiova și zonele limitrofe au fost emise marți două avertizări RO-Alert cod roșu de ploi torențiale, grindină și descărcări electrice, în timp ce întreaga regiune a Olteniei rămâne sub cod galben de precipitații.
Citește și: Furtunile au făcut ravagii în țară: sedii ale Poliției, SRI și un spital din Sibiu, inundate
Editor : Ș.A.
