Franța respinge o posibilă misiune NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz: „Poziţia noastră este clară”

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Franţa a respins, joi, orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului Mijlociu nu este acoperită de dispoziţiile Tratatului Atlanticului de Nord, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

„Poziţia noastră este clară şi coerentă: Tratatul Atlanticului de Nord se aplică Atlanticului de Nord; nu este nici misiunea şi nici alianţa adecvată pentru o chestiune care priveşte Orientul Mijlociu şi Strâmtoarea Ormuz”, a explicat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux.

Acesta a reafirmat astfel opoziţia Franţei faţă de orice participare a NATO la o operaţiune menită să garanteze securitatea navigaţiei comerciale prin acest coridor strategic, blocat în prezent de Iran ca represalii faţă de acţiunile militare americano-israeliene împotriva sa.

În schimb, Franţa impulsionează, împreună cu Regatul Unit, o misiune multinaţională independentă faţă de NATO şi orientată către asigurarea navigaţiei „paşnice” în zonă, dar numai atunci când circumstanţele vor permite desfăşurarea unei astfel de misiuni, adică după ce ostilităţile, deocamdată suspendate doar printr-un armistiţiu, vor fi oprite printr-o încetare a focului durabilă.

NATO, alianţă ai cărei miniştri de externe au joi şi vineri o reuniune în Suedia, a abordat situaţia din Strâmtoarea Ormuz şi posibilele modalităţi de soluţionare a acesteia, dar, ca organizaţie, nu a iniţiat formal nicio planificare pentru o potenţială misiune în zonă.

Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul american Alexus G. Grynkewich, a precizat marţi că Alianţa nu a elaborat niciun plan militar pentru Strâmtoarea Ormuz, întrucât nu există o decizie politică a Consiliului Nord-Atlantic şi a subliniat că orice eventuală intervenţie necesită în prealabil o decizie de acest fel.

Editor : C.L.B.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *