Franța pregătește măsuri dure împotriva dezinformării înainte de alegeri. Pedepsele pentru știrile false vor fi majorate

Guvernul francez a prezentat miercuri un proiect de lege care prevede înăsprirea pedepselor pentru persoanele care difuzează știri false în context electoral, cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale, în privința cărora autoritățile sunt îngrijorate că există un risc important de ingerințe externe.

Aceste pedepse aplicabile în caz de „atingere la sinceritatea scrutinului” vor putea merge până la 3 ani de închisoare și 45.000 de euro amendă și chiar până la 6 ani dacă aceste fapte au fost comise pentru a servi „intereselor unei puteri sau ale unei organizații străine”, a declarat ministrul de Interne, Laurent Nunez, la ieșirea de la ședința de guvern, relatează AFP preluată de Agerpres.

În prezent, difuzarea de știri false online este pasibilă de un an de închisoare și de o amendă de 15.000 de euro.

Extinderea măsurilor „anti-fake news”

Proiectul de lege prevede, de asemenea, extinderea la toate alegerile a dispoziției „anti-fake news”, care există din 2018.

În prezent, această dispoziție, care permite sesizarea unui judecător pentru a face să înceteze rapid difuzarea de știri false online, nu este aplicabilă decât în cadrul alegerilor prezidențiale, legislative și europene.

Noua dispoziție va fi extinsă la alegerile locale și senatoriale, potrivit AFP.

Mecanism nou împotriva campaniilor de dezinformare

O a treia măsură din acest proiect de lege este crearea unui nou mecanism care va permite sesizarea unui judecător, în orice moment, inclusiv în afara unui context electoral, pentru a-i cere să facă să înceteze o campanie de dezinformare online care ar viza „să aducă atingere în mod grav și iminent independenței națiunii, integrității teritoriului, securității teritoriului sau formei republicane a instituțiilor”, a explicat ministrul de Interne.

Guvernul a prezentat, de asemenea, un decret care prevede crearea unei „comisii de informare a publicului”. Această comisie independentă, formată din câte un reprezentant al Consiliului de Stat, al Curții de Conturi și al Curții de Casație, va avea misiunea de a informa publicul și candidații în alegeri în caz de ingerințe.

Editor : Ana Petrescu

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!