Fotbal: Jose Mourinho revine la Real Madrid după 13 ani

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Portughezul Jose Mourinho a acceptat un acord pentru a reveni la echipa de fotbal Real Madrid ca antrenor principal, la 13 ani de la plecarea sa de pe Santiago Bernabeu, conform presei internaţionale, scrie DPA.

Conform ziarului AS, Mourinho s-a întâlnit luni cu preşedintele Benficăi, Rui Costa, şi l-a anunţat că nu va accepta prelungirea contractului său şi ar urma să fie anunţat oficial la Real pe 24 mai, când se încheie procesul electoral pentru alegerea preşedintelui madrilen.

Mourinho, 63 de ani, urmează să-l înlocuiască pe Alvaro Arbeloa, care la rândul lui i-a succedat lui Xabi Alonso în luna ianuarie la Real Madrid, sigură de locul secund în La Liga, la 11 puncte de liderul Barcelona înaintea ultimei etape.

Lusitanul a petrecut trei ani pe Santiago Bernabeu (2010-2013), perioadă în care a cucerit un titlu, o cupă şi o supercupă naţională, dar a fost primul care a reuşit să ajungă la 100 de puncte cu Real în campionat.

Citește și

CM 2026. Euforie în Brazilia: Neymar îşi face marea revenire în naționala lui Carlo Ancelotti

Revenirea sa iminentă intervine după săptămâni de speculaţii conform cărora el ar fi omul în care preşedintele Florentino Perez îşi pune încrederea în a duce clubul înainte, în încercarea de a stopa Barcelona, care a câştigat două titluri de campioană consecutive şi trei din ultimele patru, şi de a reveni în prim planul Ligii Campionilor, după ce în acest sezon Los Blancos au fost scoşi în sferturi de Bayern Munchen.

Perez a fost supus unei presiuni tot mai mari în ultimele săptămâni, după două sezoane fără trofeu ş s-a confruntat cu proteste în timpul victoriei de joia trecută, împotriva lui Oviedo (2-0), pe Bernabeu.

Mourinho a fost numit antrenor la Benfica pe doi ani în septembrie 2025 şi de atunci a condus clubul portughez către un loc trei în Primeira Liga, în spatele lui FC Porto şi Sporting Lisabona, chiar dacă nu a suferit nicio înfrângere.

Cu toate acestea, se pare că Mourinho are o clauză de eliberare modestă în contractul său, care îi permite lui Real să-l aducă relativ ieftin.

El şi-a lansat cariera de antrenor în Portugalia – a condus FC Porto către două titluri în Primeira Liga şi un trofeu în Liga Campionilor 2004. A trecut apoi pe la cluburi precum Chelsea, Inter Milano, Real Madrid, Manchester United, Tottenham, AS Roma, Fenerbahce şi Benfica.

A câştigat o altă coroană europeană cu Inter, precum şi titluri de campion în Anglia, Spania şi Italia, printre altele într-o serie strălucitoare de trofee interne şi continentale.

Editor : Sebastian Eduard

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *