Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită Ministerului Finanțelor să trimită de urgență Corpul de control la Autoritatea Vamală Română, după ce conducerea instituției ar fi stabilit pentru echipele mobile ținte privind numărul controalelor, sancțiunilor, valoarea amenzilor și confiscărilor, dar și numărul sesizărilor penale care ar trebui întocmite în a doua jumătate a acestui an.
Potrivit documentelor prezentate în presă, pentru cele 51 de echipe mobile au fost prevăzute 2.432 de controale, 972 de sancțiuni, amenzi în valoare totală de aproximativ 8,8 milioane de lei, confiscări de peste 3,5 milioane de lei și cel puțin 13 sesizări penale, mai spune comunicatul de presă al FACIAS.
FACIAS: „Este inacceptabil într-un stat democratic”
Organizația susține că stabilirea unor astfel de obiective poate pune presiune asupra inspectorilor vamali și poate duce la sancționarea unor operatori economici pentru atingerea unor indicatori prestabiliți.
„Într-un stat democratic este inacceptabil ca o instituție publică să stabilească în avans câte sancțiuni și câte posibile infracțiuni trebuie să identifice inspectorii săi”, precizează FACIAS.
Reprezentanții fundației susțin că Autoritatea Vamală Română poate stabili numărul controalelor și domeniile care urmează să fie verificate, însă rezultatul controalelor nu ar trebui prestabilit.
„Autoritatea Vamală Română poate planifica numărul controalelor și domeniile care trebuie verificate, însă conducerea instituției nu poate stabili dinainte câte abateri trebuie să constate inspectorii și ce valoare trebuie să aibă sancțiunile”, mai afirmă organizația.
FACIAS invocă și prevederile Codului vamal al Uniunii Europene, potrivit cărora controalele vamale trebuie să se bazeze în principal pe analiza de risc, iar sancțiunile trebuie să fie proporționale cu faptele constatate.
Organizația contestă și ținta privind sesizările penale
FACIAS consideră că stabilirea unui număr minim de sesizări penale este „și mai gravă”.
„Legea obligă organele de control să sesizeze organele de urmărire penală atunci când faptele constatate creează o suspiciune rezonabilă privind săvârșirea unei infracțiuni. Astfel, inspectorii vamali au obligația să constate realitatea din teren și să aplice legea, nu să plece în control cu obligația de a se întoarce cu sesizări penale”, susține organizația.
Potrivit FACIAS, existența unor ținte pentru amenzi, confiscări și sesizări penale ar putea crea presiuni asupra inspectorilor.
„Stabilirea unor ținte de amenzi, confiscări și sesizări penale poate pune presiune asupra inspectorilor vamali să sancționeze agenții economici pentru a îndeplini planul impus de conducerea Autorității Vamale Române și poate expune cetățenii și operatorii economici unor abuzuri”, se arată în comunicat.
Șefa Autorității Vamale: Valorile sunt orientative
FACIAS atrage atenția și asupra declarațiilor președintei Autorității Vamale Române, Ioana Bădescu, potrivit căreia documentul apărut în presă conține doar valori orientative, iar inspectorii nu vor fi sancționați dacă nu ating țintele.
În același timp, șefa Autorității Vamale Române a precizat că personalul instituției va fi evaluat la sfârșitul anului în funcție de rezultatele obținute.
Organizația cere Ministerului Finanțelor să dispună un control la Autoritatea Vamală Română pentru a stabili cine a elaborat și aprobat planul și care este temeiul legal pentru stabilirea țintelor impuse echipelor mobile.
FACIAS solicită, de asemenea, ca rezultatele verificărilor, concluziile anchetei și măsurile dispuse în urma controlului să fie făcute publice.
Editor : Ana Petrescu
