Explozie în Portul Constanța: o dronă s-a autodetonat. Alte patru ambarcațiuni cu explozibil ar fi în zona costieră (surse)

Este alertă în Portul Constanța, unde a fost raportată o explozie a unei drone marine. Incidentul s-a petrecut în apropiere de danele 77 -78 ale Portului Constanța, iar autoritățile au activat planul Roșu de Intervenție. Conform primelor informații, nu există victime. MApN a anunțat că drona este „de tipul celor folosite în războiul din Ucraina”, iar cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. A fost emis mesaj Ro-Alert în zona portului, oamenii fiind  sfătuiți să se adăpostească. Președintele Nicușor Dan a declarat că forțele de ordine și structurile de securitate au acționat prompt și au evacuat preventiv zona înainte de explozie, adăugând că, până în prezent, nu există indicii că ar fi existat victime.

Momentul în care drona navală explodează

ACTUALIZARE 12.11: Noi imagini surprinse în Portul Constanța arată momentul exploziei unei drone marine în zona danelor 77–78, incident care a declanșat activarea planului Roșu de Intervenție și un mesaj RO-Alert. Detalii aici.

Prima reacție a lui Nicușor Dan

ACTUALIZARE 12.00: Președintele Nicușor Dan a transmis că a fost informat despre explozia dronei marine în timp ce se afla în drum spre Muntenegru pentru summitul summit-ul UE – Balcanii de Vest. Șeful statului precizează că forțele de ordine și structurile de securitate au acționat prompt și au evacuat preventiv zona înainte de explozie, adăugând că, până în prezent, nu există indicii că ar fi existat victime. Detalii aici.

Încă patru ambarcațiuni cu explozibil ar fi fost găsite

ACTUALIZARE 11.49: Surse au declarat pentru Digi24 că ar fi fost descoperite în zona costieră a Constanței încă patru ambarcațiuni cu explozibil.

Detalii despre drona maritimă Magura V5

ACTUALIZARE 11.42: O dronă maritimă a explodat astăzi în dana 77-78 a Portului Constanța. Conform celor declarate de comandorul Sandu Mateiu la Digi 24, este vorba de o dronă de tipul Magura, folosită de armata ucraineană. Detalii aici.

Declarații ale DSU

ACTUALIZARE 11.28: Șeful DSU, Raed Arafat, face precizări despre incidentul petrecut în portul Constanța. Arafat a explicat că a fost emis mesaj RO-Alert pentru evacuarea zonei de coastă a Constanței, pe o distanță de  un kilometru de la coastă spre interior, ca măsura preventivă, având în vedere că drona s-a autodetonat și se fac verificări pentru a stabili dacă în zona mai există sau nu și alte drone navale.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Principalele declarații ale lui Raed Arafat:

  • A avut loc o explozie a unei drone maritime la ora 10.28, în dana 78 din Portul Constanța. 
  • Dimineață, în jurul orei 6.00, a fost o sesizare dată de Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare că ar fi existat o dronă în port. Autoritățile competente au izolat zona. Când s-a sesizat că drona poate să explodeze, a fost evacuată zona din imediata apropiere.
  • Nu avem informații despre victime, însă situația e în dinamică.
  •  Când a avut loc explozia, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Au fost mobilizate: 80 de cadre din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, 8 mașini de stingere, o autoscară, o mașină de terapie intensivă, 10 ambulanțe de prim-ajutor, 2 ambulanțe de multiple victime, o unitate de chimic-biologic- radionuclear, 4 ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
  • S-a dat ordin elicopterului SMURD de a efectua o misiune de recunoaștere în zona coastei. A fost mobilizat elicopterul Black Hawk de la Tulcea. Vor verifica toată zona pentru că există posibilitatea să existe și alte drone.
  • Nu intrăm în panică. Măsurile sunt pur preventive.

Ordin de evacuare a portului Constanța. Mesaj Ro-Alert

ACTUALIZARE 11.23: A fost dat ordin de evacuare a portului Constanța.  Surse din Portul Constanța au afirmat pentru Digi24 că drona a rămas blocată în barajul antipoluare, la câteva sute de metri de terminalul petrolier din port.

Totodată, autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert în zona portului, oamenii fiind sfătuiți să se adăpostească. 

Primele precizări ale MApN

ACTUALIZARE 11.15: Ministerul Apărării Naționale a făcut precizări despre drona maritimă descoperită în Portul Constanța. Conform instituției, obiectivul este „de tipul celor folosite în războiul din Ucraina”. 

„Drona maritimă care a fost descoperită în acestă dimineață, 5 iunie, în Portul Civil Constanța, în apropiere de sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a autodetonat, în jurul orei 10.30, fără a produce victime.

Zona era deja securizată și izolată de forțe ale Serviciului Român de Informații, Gărzii de Coastă și Ministerului Apărării Naționale, obiectul fiind, la acea oră, în curs de evaluare și de punere în siguranță.

Facem precizarea că obiectul nu face parte din dotarea Armatei României și nu a fost implicat în exercițiile recente organizate de MApN în zona Mării Negre. Situația este în dinamică și vom reveni cu informații și date oficiale pe măsură ce vor fi disponibile”.

Cazul este cercetat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Drona navala in portul constanta
Drona navala in portul constanta

Drona ar fi ucraineană

ACTUALIZARE 11.08: Din primele informații este vorba despre o drona ucraineană, cu zeci de kilograme de explozibil la bord. Explozia nu a fost una controlată. Nu este clar cum a ajuns drona marină în Portul Constanța. 

Ilie Bolojan și Nicușor Dan au fost informați

ACTUALIZARE 11.03: Premierul Ilie Bolojan a fost informat, iar acesta urmează să se deplaseze la MAI după ședința de Guvern. Totodată, și președintele Nicușor Dan a fost informat despre incident în avionul Spartan cu care zboară în Muntenegru la summit-ul UE – Balcanii de Vest.

Știrea inițială: Drona, posibil de proveniență ucraineană, se afla lângă un terminal petrolier – Oil Terminal. Zona a fost izolată încă de la primele ore, iar echipaje de Poliție și Jandarmerie se află la fața locului.

Obiectul a fost observat de dimineață, în jurul orei 5.00, în zona danelor 77-78, unde se află sediul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM).

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat o conferinţă de presă pe acest subiect.

Evenimentul a avut loc la o săptămână după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galați și a rănit două persoane. Dronele maritime sunt utilizate de armata ucraineană împotriva flotei ruse din Marea Neagră. 

Citește și:  

Mărturia cutremurătoare a femeii rănite de drona rusească în blocul din Galați: Am strigat copilul, l-am împins pe lângă foc, să ieșim

Guvernul a aprobat ajutoare de până la 30.000 de lei pentru persoanele afectate de drona care a lovit un bloc din Galați

Editor : A.M.G.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!