Premierul desemnat Eugen Tomac a transmis, joi, că respectă autonomia constituţională a Consiliului Superior al Magistraturii şi dreptul acestei instituţii de a-şi exprima poziţia, dar crede că într-o democraţie matură este nevoie de garantarea libertăţii de exprimare.
Secţia pentru judecători a CSM a informat, miercuri, că toate cele 239 de instanţe (Judecătorii, Tribunale şi Curţi de apel) s-au întrunit, marţi, în Adunările generale ale judecătorilor, iar prin voturile exprimate 98,6% dintre judecătorii prezenţi (care reprezintă 84% din totalul judecătorilor în funcţie) au denunţat „degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susţinută de subordonare a puterii judecătoreşti de către puterea politică”.
Într-un document de 76 de pagini publicat pe site-ul CSM sunt enumerate poziţiile unor oameni politici, demersuri ale unor asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, dar şi articole de presă, pe care Secţia pentru judecători le consideră ca făcând parte dintr-o campanie de denigrare şi „acţiuni de hărţuire” a judecătorilor şi preşedintei Instanţei supreme, Lia Savonea.
„Din punctul meu de vedere, cred că un stat de drept puternic nu se teme de întrebările presei, ale ONG-urilor şi evident că eu respect autonomia constituţională a CSM şi este dreptul acestei instituţii să-şi exprime poziţia, la fel cum cred că într-o democraţie matură avem nevoie de garantarea libertăţii de exprimare, pentru că o Justiţie independentă, instituţii eficiente ale statului şi aici mă refer la Executiv, pot fi eficiente atunci când există acest control public.
Deci, este esenţial să înţelegem că, din punct de vedere al jocului democratic, este fundamental să garantăm libertatea de exprimare, la fel cum trebuie să respectăm şi independenţa Justiţiei, doar atunci cetăţenii vor crede mai mult în societatea şi în valorile care definesc România astăzi. (…) Nu putem avea o democraţie solidă fără un stat de drept puternic şi, evident, în această direcţie îmi doresc ca şi viitorul Guvern să acţioneze cu mult mai multă fermitate, apărând instituţiile şi pentru asta avem nevoie de foarte multă transparenţă, integritate şi fermitate în acţiune”, a declarat Tomac, la Radio RFI România, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă este îngrijorat de poziţia CSM, el răspuns: „Mă limitez la această poziţie pe care am exprimat-o şi anume că eu cred că un stat de drept puternic nu se teme de libertatea de exprimare şi avem nevoie de dialog constant, de o abordare deschisă, pentru că, într-o societate democratică, deschisă, cheia este dialogul şi nicidecum aceste abordări extrem de complicate care pot produce, din păcate, efecte pe care nu şi le doreşte nimeni. Şi, de aceea, România are nevoie în continuare de o Justiţie independentă şi de garantarea libertăţii de exprimare”.
Editor : C.L.B.
