Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA (NTSB) a lansat o anchetă după ce elicopterul Marine One, care îl transporta pe preşedintele american Donald Trump, şi un avion de linie s-au aflat marţi într-un perimetru aerian prea apropiat, Casa Albă susţinând că preşedintele nu a fost niciun moment în pericol.
„NTSB investighează în legătură cu un incident semnalat între Marine One şi un avion comercial care a decolat de pe DCA”, aeroportul Ronald Reagan, situat în apropierea capitalei federale Washington, a postat miercuri pe X agenţia, fără a oferi detalii.
NTSB a făcut referire la numele de cod folosit de un elicopter atunci când preşedintele Statelor Unite se află la bord. Când preşedintele se află la bordul unui avion, acesta primeşte numele de cod Air Force One, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Kush Desai, un purtător de cuvânt al Casei Albe, a declarat pentru AFP că „zborurile Marine One sunt pilotate de unii dintre cei mai buni piloţi din lume”.
„Preşedintele nu a fost niciun moment în pericol”, a afirmat el.
La rândul său, autoritatea americană de reglementare a aviaţiei (FAA) a explicat că, potrivit „analizelor sale preliminare de securitate, a existat o pierdere momentană a distanţei de siguranţă, după care cele două aeronave au continuat să se îndepărteze una de cealaltă”.
„Controlorul de trafic aerian a rămas în contact atât cu pilotul avionului comercial, cât şi cu pilotul Marine One în timpul acestei pierderi de distanţă”, a continuat FAA, reiterând declaraţia Casei Albe conform căreia „preşedintele nu a fost niciun moment în pericol”.
Autoritatea de reglementare a declarat că va continua să investigheze circumstanţele incidentului şi că „va implementa toate acţiunile corective adecvate pe baza constatărilor sale”.
Potrivit Wall Street Journal (WSJ), măsurile de siguranţă în aceste circumstanţe necesită o distanţă de cel puţin 2,4 km pe orizontală şi 150 de metri pe verticală.
Ziarul, care relatează că incidentul a avut loc în jurul orei locale 14:30 (18:30 GMT), a specificat că un Embraer E-170 al companiei American Airlines, operat de filiala sa Envoy Air, decolase la acea oră.
La rândul său, elicopterul se îndrepta spre baza aeriană Andrews, unde preşedintele s-a îmbarcat în avionul său prezidenţial pentru a călători în California.
FAA şi-a înăsprit drastic măsurile de securitate în jurul aeroportului Ronald Reagan după coliziunea, în ianuarie 2025, între un avion de linie şi un elicopter Black Hawk al armatei, în care şi-au pierdut viaţa 67 de persoane.
Editor : A.R.
