Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că s-ar putea să rateze în acest weekend nunta fiului său Don Jr., considerând că este un „moment nepotrivit”, în special din cauza conflictului cu Iranul, relatează AFP, citată de Agerpres.
„I-ar plăcea foarte mult să vin. Este în cadru restrâns, voi încerca să merg”, le-a spus preşedintele american jurnaliştilor în Biroul Oval.
„I-am spus: «Nu este momentul potrivit pentru mine. Am chestia asta numită Iran şi alte lucruri»”, a continuat miliardarul republican.
Donald Trump Junior, numit frecvent Don Jr., urmează să se căsătorească cu Bettina Anderson în Bahamas în acest weekend, potrivit presei americane. Aceasta este a doua sa căsătorie.
„Sunt oricum în pierdere. Dacă mă duc, sunt criticat. Dacă nu mă duc, sunt criticat, de presa mincinoasă, desigur”, a mai spus Donald Trump.
Preşedintele american este tatăl a cinci copii proveniţi din trei căsnicii diferite. El i-a urat fiului său o „căsnicie foarte frumoasă”.
Don Jr., 48 de ani, conduce împreună cu fratele său Eric Trump Organization, compania care reuneşte afacerile imobiliare şi hoteliere ale tatălui său, desfăşurând în acelaşi timp şi alte activităţi financiare şi economice pe cont propriu.
De asemenea, el este un susţinător înfocat al politicilor şi ideilor preşedintelui american.
Citește și:
Editor : C.A.
