Mihaela Cornelia Achihăiței, directoarea Liceului „Alexandru cel Bun” din Botoșani, s-a stins din viață la vârsta de 59 de ani, după o luptă grea cu boala.
Profesoara a murit în București, unde se afla de două zile. Vestea dispariției sale a provocat multă durere în rândul colegilor, elevilor și tuturor celor care au cunoscut-o.
Mihaela Cornelia Achihăiței nu va fi înmormântată la Botoșani, ci la Tecuci, orașul său natal.
Mesaj emoționant din partea liceului
Reprezentanții unității de învățământ pe care aceasta a condus-o au transmis un mesaj emoționant după aflarea veștii.
„Cu sufletul zdrobit de durere ne luăm rămas bun de la draga noastră colegă, directoare, profesoară Mihaela Cornelia Achihăiței!
A fost un OM minunat, plin de lumină, care va trăi veșnic în inimile noastre! Drum bun spre stele, dragă Mihaela!”, au transmis reprezentanții liceului.
Moartea profesoarei a lăsat un gol imens în comunitatea școlară, iar cei care au cunoscut-o își amintesc de ea cu respect și durere.
De-a lungul activității sale, Mihaela Cornelia Achihăiței a fost atât profesor, cât și director al Liceului „Alexandru cel Bun”, fiind apropiată de colectivul unității de învățământ și de elevii săi.
Dispariția sa la doar 59 de ani a venit ca o veste dureroasă pentru toți cei care au lucrat alături de ea și pentru oamenii care au cunoscut-o de-a lungul anilor.
