Djokovic, previziune incredibilă: „E jucătorul care va câștiga tot!“

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Novak Djokovic (Serbia, 38 de ani, 4 ATP) a prezis că Jannik Sinner (24 de ani), numărul 1 mondial, îi va urma exemplul şi va deveni al doilea jucător care câştigă toate turneele ATP Masters 1.000 din calendar, impunându-se la Roma în acest an.

Va reuşi, asta e sigur, probabil chiar anul acesta, pentru că este foarte puternic, felul în care joacă este cu adevărat impresionant”, a declarat fostul număr 1 mondial, potrivit Agerpres.

A câştiga aceste nouă turnee este dificil, pentru că se joacă pe suprafeţe diferite, în condiţii diferite, în sală, în aer liber. Jannik este un jucător complet, a demonstrat clar acest lucru în ultimii doi ani. Este numărul 1 mondial şi asta nu este o întâmplare„, a insistat sârbul.

Sinner, în vârstă de 24 de ani, a câştigat ultimele cinci turnee ATP Masters 1.000 din calendar (Paris 2025, Indian Wells, Miami, Monte Carlo şi Madrid anul acesta) şi are nevoie doar de Roma pentru a-şi completa colecţia de titluri la turneele de această categorie, cele mai importante după cele de Grand Slam.

Djokovic, deţinătorul recordului de titluri la turneele ATP Masters 1.000 (40), a recunoscut în timpul conferinţei de presă că „formatul Masters 1.000 de două săptămâni nu-i place„.

Îmi plăcea mai mult vechiul format, cu o săptămână pentru fiecare Masters 1.000 şi doar turneele de Mare Şlem pe parcursul a două săptămâni. Dar asta este, trebuie doar să te adaptezi, să accepţi„, a spus el.

Djokovic revine pe teren după două luni

La revenirea sa în circuit, după aproape două luni de absenţă din cauza unei accidentări la umăr suferite la Indian Wells, Djokovic îl va înfrunta, vineri, pe croatul Dino Prizmic, locul 79 mondial, cu 18 ani mai tânăr decât el.

Sunt bucuros să mă întorc, abia aştept să joc din nou. Mi-ar fi plăcut revin mai devreme, dar accidentarea m-a împiedicat să fac asta, a trebuit să am răbdare şi să-i dau timp corpului meu„, a subliniat sârbul, de şase ori câştigător al turneului de la Roma, ultima dată în 2022.

Pe această suprafaţă (n.r. – zgura), obiectivul final este Roland Garros, unde sper să joc cel mai bun tenis al meu„, a conchis sârbul care ţinteşte din 2023 un al 25-lea titlu de Mare Şlem.


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *