Bayern Munchen a învins, sâmbătă seara, la Berlin, scor 3-0, formaţia VfB Stuttgart, câştigând Cupa Germaniei. Harry Kane a marcat toate golurile finalei.
După o primă repriză fără gol şi în care se părea că şvabii pot face faţă maşinii de fotbal bavareze, Harry Kane a declanşat spectacolul pe Olympiastadion din Berlin. Golgeterul englez a deschis scorul în minutul 55, l-a majorat în minutul 80 şi a închis tabela, din penalty, în al doilea minut al prelungirilor.
Bayern Munchen s-a impus cu 3-0 a cucerit şi Cupa Germaniei, realizând astfel eventul. Potrivit news.ro, Kane a stabilit un nou record, înscriind 61 de goluri într-un singur sezon pentru o echipă din Top 5 campionate.
