Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat joi, la Digi24, că protestul de la Apele Române este organizat de un sindicat „care reprezintă 30% din angajați” și a acuzat liderii sindicali că manipulează salariații. Ea a susținut că restul sindicatelor au înțeles necesitatea unei reforme „care va putea să curețe instituția de corupția care a existat până acum”.
„În primul rând, să ne uităm un pic real la situația care este astăzi, cu protestul care se desfășoară. El este organizat de un sindicat care reprezintă 30% din angajați, restul sindicatelor au înțeles că va fi nevoie de o reformă și de o reorganizare care să scoată corupția și rubedenile, care lucrează doar să adune anii de vechime, fără să se vadă absolut nimic în rezultate. Dacă ar fi existat un pic de bună credință în reprezentanții sindicatului care i-a adus de peste tot din țară pe oameni astăzi la proteste, oamenii aceștia ar fi știut că absolut orice om care muncește nu este în pericol”, a declarat Diana Buzoianu.
Ministra Mediului susține că reorganizarea de la Apele Române va „curăța” instituția de corupție și reforma va veni cu drepturi salariale consistente, dar pentru cei care muncesc, nu și pentru „mii de oameni care stau și adună praful de pe hârtii în fiecare zi”.
„Faptul că vom face o reorganizare și o reformă care va putea să curețe instituția de corupția care a existat până acum, această reformă și această reorganizare va putea să vină la pachet inclusiv cu drepturi salariale mai serioase. Pentru că, da, avem o problemă legată de drepturile salariale, dar nu vom putea să creștem salariile pentru mii de oameni care stau și adună praful de pe hârtii în fiecare zi, asta nu se va putea face. Și eu cred că absolut orice om de bună credință din Apele Române înțelege că acolo unde corupția a acaparat instituția nici nu vom putea să scoatem din fix bonusuri și sporuri și salarii mult mai mari, pentru că nu există aceste resurse nicăieri. Eu propun o viziune de mers mână în mână cu o reorganizare și cu drepturi care să fie negociate mai în avantajul celor care lucrează cu adevărat”, a mai declarat ministra Mediului.
Diana Buzoianu a amintit că există o ordonanță pusă în transparență care spune că „acolo unde sunt controale făcute, de exemplu pe partea de inspecții de control, să poată să fie păstrați o parte din banii care au fost dați prin amenzi și au fost executați, să fie duși către un fond fie de investiție, fie de premiere pentru oamenii care arată cu adevărat că au făcut performanță în instituție”.
„Dar discuția despre sporuri, despre beneficii, toate aceste lucruri merg mână în mână cu curățenia instituției. Este o linie roșie pe care o avem și da, este o linie roșie care cred că rezonează cu absolut toți românii și și oamenii de bună credință din Apele Române”, a mai declarat ea.
Diana Buzoianu a acuzat liderii SMAR care au îndemnat oamenii la protest că au manipulat angajații: „Apele Române au avut ani de zile un contract colectiv de muncă destul de bun, a început renegocierea, suntem deja, mă rog, ANAR este deja în a doua încercare de a înregistra contractul colectiv de muncă. Vă dați seama unde a ajuns nivelul de manipulare încât una dintre cerințele principale ale protestatarilor este că nu există contractul colectiv de muncă. Vă dați seama nivelul de manipulare, că fix sindicatul care a blocat atacând la Ministerul Muncii înregistrarea contractului colectiv de muncă este cel care scoate oamenii în stradă să zică că nu există contract colectiv de muncă”.
Sindicatul Mureşul din Apele Române (SMAR) a anunțat organizarea unui protest în data de 14 mai 2026, între orele 11:00 – 16:00, ca reacţie la „degradarea gravă a dialogului social şi la măsurile administrative care afectează direct angajaţii din sistemul de gospodărire a apelor”. SMAR acuză conducerea ANAR şi Ministerul Mediului, printre altele, că refuză un dialog real cu reprezentanţii salariaţilor şi că negocierile pentru Contractul Colectiv de Muncă 2026-2028 au fost compromise prin lipsa informaţiilor şi tratament preferenţial acordat unor organizaţii sindicale.
