Flavius Stoican a debutat cu un eșec la Farul, după ce FCSB a surclasat clubul din Ovidiu. Cele două echipe s-au întâlnit în etapa cu numărul 5 din play-out-ul Superligii României.
După meci, Denis Alibec, revenit la Farul în iarnă după ce a fost lăsat să plece liber de contract de la gruparea roș-albastră, a tunat la flash-interviu.
Alibec a explicat că Farul trebuie să câștige și să iasă din zona care-i poate aduce un baraj pentru retrogradare, nicidecum cupe europene.
Denis Alibec s-a dezlănțuit după eșecul cu FCSB: ”Trebuie să fim bărbați!”
”Am o repriză bunicică. Am condus cu 1-0, iar după pauză nu am reușit să ieșim la fel de montați. Am pierdut meciul pe 3 momente bune ale FCSB-ului.
E al treilea meci când se întâmplă asta. Trebuie să fim bărbați! Trebuie să stăm cu fruntea sus și să mergem la UTA să câștigăm! Trebuie să o scoatem la capăt.
Nu reușim să câștigăm, nu reușim să luăm puncte și nu reușim să jucăm fotbal!
Este foarte supărat (n.r. Flavius Stoican). Săptămâna asta ne-am antrenat foarte bine cu dânsul. Am fost montați și eram 100% siguri că vom câștiga acest joc.
După pauză parcă a intrat altă echipă. Avem nevoie de toată lumea, suporteri, jucători, conducere, pentru că doar așa o putem scoate la capăt.
Trebuie să dăm totul pentru acest club, pentru că nu merită să fie unde este acum”, a spus Alibec.
Farul – FCSB 2-3
La Ovidiu, Eduard Radaslavescu a deschis scorul în minutul 43, dar FCSB a turat motoarele după pauză și a întors soarta meciului. Joao Paulo (56′), Juri Cisotti (62′) și Florin Tănase (64′) au făcut 3-1.
Scorul final a fost stabilit în minutul 72, în urma reușitei lui Denis Alibec, care la începutul actualei stagiuni era legitimat la gruparea roș-albastră. Tănasă i-a pasat decisiv lui Alibec.
