AICI LIVE TEXT SPECIAL FARUL – CHINDIA
Farul Constanţa a reuşit să se menţină în Superligă, după ce a învins-o pe Chindia Târgovişte cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, duminică seara, pe teren propriu, la Ovidiu, în manşa secundă a barajului pentru menţinere/promovare în Superliga de fotbal, în care scorul a fost 1-1 după 90 și 120 de minute.
După 3-3 în primul meci, de la Târgovişte, echipa de ligă secundă a deschis scorul prin Daniel Florea (8), din centrarea lui Mădălin Martac.
Farul continuă în Superligă după 1-1 și 4-2 la loviturile de departajare cu Chindia
Farul a egalat prin Eduard Radaslavescu (56), cu un şut din marginea careului, după o minge respinsă greşit de fundașul Daniel Celea.
Denis Alibec, o bară în minutul 87 și un gol la loviturile de departajare
Constănţenii au avut două bare, prin Denis Alibec (87) şi Ionuţ Cojocaru (108).
Alibec a mai avut cel puțin alte patru ocazii, în minutele 4, 19, 30 și 50!
La loviturile de departajare, pentru echipa antrenată de Flavius Stoican au transformat toţi cei care au executat, Denis Alibec, Dan Sîrbu şi Narek Grigorian, iar de la învinşi au înscris Rareş Mihai şi Daniel Celea, în timp ce Andrei Pandele şi Iulian Roşu au şutat peste poartă.
Conform Flashscore, jucătorul meciului a fost veteranul Ionuț Larie (care va împlini 40 de ani în ianuarie).
Fundașul central și căpitanul lui Farul a primit nota 8.3, la fel ca și Denis Alibec, ceva mai tânăr (36 de ani pe care îi va împlini tot în ianuarie).
Ambii veterani au fost integraliști în cele 120 de minute ale returului barajului.
La final, Denis Alibec a declarat:
”Suporterii Farului au fost minunați, chiar dacă nu îmi mai strigă numele.
Când am plecat anul trecut la Steaua (n.r. – la FCSB), așa am hotărât cu conducerea, asta este viața de fotbalist.
Dar inima mea este aici, la Farul. Eu vreau să continui (n.r. – la Farul și în sezonul viitor). Am adus la Farul primul titlu, vreau să facem lucruri frumoase și în continuare”.
