Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a respins criticile privind ordonanța de urgență cu reglementări pentru programul SAFE, ultima adoptată de Guvernul Bolojan, și a declarat marți, la Digi24, că actul normativ a fost adoptat legal, înainte ca Executivul să fie demis prin moțiune de cenzură și să intre în interimat. În schimb, PSD și AUR susțin că procedura ar fi fost problematică, iar programul SAFE ar fi fost pus în pericol. Avocatul Poporului urmează să atace la Curtea Constituțională OUG 38/2026.
„Eu vreau să comentez faptele, nu declarațiile politice. Domnul Oprea, care a fost și SGG și ministru al Economiei, știe foarte bine care sunt faptele, dar după ce a ieșit de la guvernare singur le schimbă. Faptele sunt așa. În primul rând, așa cum s-a spus, OUG-ul a fost adoptat de un guvern cu puteri depline, din care făcea parte și PSD, inclusiv când s-au citit pe bandă toate acele lucruri, așa cum se face și la alte OUG-uri. A fost adoptat luni seara, deci înainte de ziua din Parlament. În al doilea rând, trebuie menționat că OUG-ul pornit de la Ministerul Economiei, cu reglementările relevante pentru industria de apărare și companiile strategice, avea deja toate avizele. Deci, într-adevăr, s-a cerut aviz suplimentar doar pentru acele citiri pe bandă”, a declarat Darău.
„PSD schimbă prioritățile după ce iese de la guvernare”
Ministrul a explicat și de ce ordonanța a reapărut pe ordinea de zi a unei ședințe de guvern după demiterea executivului prin moțiune de cenzură.
„Așa cum a spus domnul Reștinec de la Secretariatul General al Guvernului, există o singură obligație, ca acel aviz al Consiliului Legislativ să fie pus pe ordinea de zi a unei ședințe de guvern. Asta s-a întâmplat săptămâna trecută și s-a luat act de avizul CL, atenție, care nu este deloc obligatoriu. Și apoi, din câte știu, OUG-ul a mers la Monitorul Oficial”, a spus ministrul interimar al Economiei.
Întrebat despre posibilitatea ca ordonanța să fie atacată la Curtea Constituțională, Darău a afirmat că programul SAFE nu este în pericol, chiar dacă ar putea exista întârzieri procedurale.
„Pe de o parte, încă o dată, țin să spun că aveam absolut toate avizele, inclusiv de la Consiliul Legislativ, pe partea relevantă pentru industria de apărare. Deci, dacă ar exista un risc pur teoretic, nu este pentru acea parte. În al doilea rând, nu pot decât să observ că AUR înțeleg că sesizează Avocatul Poporului, care amenință că sesizează CCR-ul. Deci, pe această linie PSD-AUR-Avocatul Poporului pare o aliniere totală. Dar interesant cum PSD, a doua zi după ce fuge de la guvernare, schimbă și prioritățile pe care le avea atunci când era în guvern, adică să implementăm programul SAFE”, a afirmat acesta.
Ministrul a insistat că eventualele probleme juridice nu vor bloca proiectele legate de industria de apărare: „Nu este vulnerabilizat. E posibil să fie niște întârzieri, dar nu legate de contractările pe SAFE. Ca să înțelegeți, noi avem nevoie neapărat de un instrument constituțional, echilibrat, și pe acesta l-am propus în guvern, care să ne permită să definim companii drept strategice și să definim active drept esențiale pentru industria de apărare. Fiindcă am văzut vreo 20 de ani că uneori active s-au depreciat, uneori chiar s-au tăiat și s-au dus la fiare vechi, prin, dacă vreți, ignoranță sau prin niște situații captive”.
„Parlamentul poate să dea orice lege într-una, două săptămâni”
Întrebat dacă România își permite eventuale întârzieri în contextul termenelor strânse pentru contractele SAFE, ministrul a spus că actualul executiv pregătește soluții pentru toate scenariile posibile și a făcut apel la Parlament să intervină rapid, dacă va fi necesar.
„Ceea ce vă garantez eu, în calitate de ministru al Economiei, este că noi, cei rămași la guvernare, ne pregătim de toate scenariile și încercăm să găsim soluții, indiferent ce se întâmplă. Aici ar merita menționat, nu doar pe acest subiect, ci și pe altele, că oricând, la inițiativa, la propunerea noastră, dar nu numai, în Parlament se pot face fix aceleași lucruri și destul de repede pe care le-ar fi putut face și un guvern prin OUG. M-aș bucura ca Parlamentul să își ia rolul foarte în serios. Poate să renunțe la vacanța parlamentară, dacă ajungem acolo, și să livreze dispozitivele legale necesare pentru atragerea de investiții. Este cumva atât de simplu. Parlamentul poate să dea orice lege într-una, două săptămâni, dacă e considerată urgență națională și înțeleg de la președinte că există un fel de consens de la forțele pro-europene că prin Parlament trebuie să treacă ceea ce e esențial pentru SAFE”, a declarat acesta.
Ministrul a fost întrebat și despre modificările introduse în ordonanță pentru industria vinului, care prevăd, printre altele, eliminarea unei garanții de 250.000 de lei pentru comercianții angro și exceptarea unor antrepozite fiscale de la obligația autorizației pentru securitate la incendiu.
„Au fost câteva propuneri dinspre mai multe ministere și dânșii le-au considerat urgențe. Anticipând faptul că niște săptămâni sau posibil niște luni guvernul nu mai poate da ordonanțe de urgență, cred că este absolut firesc ca fiecare minister să încerce să livreze niște rezultate. De fapt, aici cred că e și responsabilitatea rămânerii la ministere și vă spun sincer că și eu, de la Ministerul Economiei, aș mai fi vrut să mă încadrez cu două ordonanțe de urgență absolut necesare. Atunci, seara, nu s-au primit toate avizele, n-am putut să le punem pe ordinea de zi, dar economia merge în continuare și are nevoie de măsuri. Încă o dată, de acum, sau cel puțin pe parcursul acestei crize, Parlamentul trebuie să-și ia foarte în serios rolul și să rezolve problemele pe care strict procedural guvernul nu le poate rezolva prin OUG”, a declarat Irineu Darău la Digi24.
Editor : A.D.
