Mai mult decât atât, Pancu a anunțat că a primit o ofertă din partea unui club care corespunde cerințelor sale pentru a face performanță.
Daniel Pancu, dezlănțuit după ultimul său meci la CFR Cluj
„Cu mine sigur suntem neînvinși acasă, plus că aveam nevoie și de punctul acesta pentru a fi cea mai bună echipă din 2026. O performanță mare de tot, plus locul de Conference League. Nu știu o altă poveste mai frumoasă din fotbalul românesc decât cea a noastră.
Suntem în mijlocul unui proces complex. Antrenamentele au o calitate fantastică. Din păcate, procesul nu poate continua din foarte multe motive. Mi se îndeplinesc toate condițiile și dorințele în altă parte. Oamenii de aici insistă că s-au realizat performanțe în condiții asemănătoare. Probabil dacă nu aș fi venit în octombrie, noiembrie, la CFR, clubul ar fi fost într-o situație foarte grea.
Antrenorul merge într-un loc unde nu face cu autocarul jumătate de oră până la antrenament și la întors, unde salariile sunt plătite la oră și la minut, plus terenurile de antrenament sunt biliard, cu încălzire iarna și nu întâmpină o problemă.
Pancu: „Mai bine îmi iau câinele și plec în pădure decât să vin într-un astfel de loc”
Oamenii de aici spun că așa s-au realizat performanțe în trecut. Din punctul meu de vedere, nu o să se mai poată. E o opinie personală și vom vedea ce se va putea în viitor. Sunt poate șase echipe care au condiții net superioare și veți vedea că diferența se va face.
Încă nu am lăsat nimic în urmă oficial. Cu jucătorii am dezvoltat o relație…le mulțumesc tuturor pentru dragostea arătată la final. Pentru a te dezvolta nu trebuie să devii niciodată prizonierul mediului în care te desfășori.
La fel de sincer ca întotdeauna, eu vă spun că de o lună nu mai sunt același. Când intru pe iarbă mă transform, uit de toate problemele. Eu de o lună nu mă mai simt bine în mediul acesta, pentru că am avut de motivat jucători mulți nemulțumiți, dar cu caractere…oamenii de aici ar trebui să trateze grupul de aici ca pe niște eroi. Condițiile noastre de aici sunt inferioare.
Nu pot să mă dezvolt! La mine totul e legat de pasiune și energie. Eu nu funcționez altfel. Mai bine îmi iau câinele și plec în pădure decât să vin într-un astfel de loc, unde nu există bucurie, nu există energie, unde nu există motivație. La baza tuturor împlinirilor de pe Pământul ăsta stă entuziasmul. Eu m-am transformat, am avut același entuziasm, dar nu am fost eu în ultima lună petrecută aici”, a declarat Daniel Pancu, la flash-interviuri.
Victor Angelescu: „Ni-l dorim pe Pancu”
Rapid va rămâne fără antrenor, după un nou sezon ratat. Costel Gâlcă (54 de ani) a confirmat deja că meciul cu Universitatea Craiova, din ultima etapă, va fi ultimul pentru el în Giulești.
Astfel, giuleștenii sunt nevoiți să caute alt antrenor pentru sezonul următor, în care obiectivele vor fi, din nou, mărețe. Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul de la CFR Cluj, pare favorit pentru a reveni în Giulești.
Victor Angelescu, acționarul și președintele Rapidului, a confirmat interesul pentru Pancu și a spus că vor urma negocieri cu impresarul acestuia, Giovanni Becali.
Angelescu: „Ni-l dorim pe Pancu”
„Pancu e un antrenor pe care, sincer, ni-l dorim. E prima oară când e clar că nu mai avem nicio șansă la realizarea obiectivului. Din punctul nostru de vedere, ar trebui să fie prima opțiune. E un rapidist get-beget. Eu am mai lucrat cu el, chiar dacă acum e total diferit. A avut prima lui experiență aici ca antrenor.
Îl cunosc ca persoană și știu ce își dorește, ce fotbal vrea să propună. Nu mi se pare atât de impulsiv. Cred că e rapidistul care vede cel mai bine și care transmite cel mai bine. Pentru noi ar trebui să fie prima opțiune și vorbim despre asta. Nu luasem legătura cu Daniel, nu am vorbit cu el.
Îl apreciez ca antrenor și pentru ceea ce vrea să transmită. Dintre toți antrenorii, nu există unul care să transmită o energie mai bine decât el. Cred că a căpătat o experiență foarte importantă prin naționala de tineret și prin ce s-a întâmplat la CFR.
O să avem discuții cu impresarul lui, cu Giovanni (n.r. Becali), și sper să ajungem la un consens și să-l aducem. Dacă nu, avem și altă variantă. Nu am comentat niciodată partea financiară a unui antrenor, nu mi se pare normal. Și ceilalți antrenori au avut salarii bune, niciodată exorbitante”, a spus Angelescu, la Prima Sport.
