PNL își menține poziția fermă înaintea votului moțiunii de cenzură. Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, susține că liberalii vor continua negocierile pentru a salva Guvernul Bolojan. Totuși, politicianul avertizează clar: „În ipoteza în care PSD dărâmă guvernul, soluția este opoziția și nu excludem varianta alegerilor anticipate.”
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, afirmă că liberalii continuă negocierile individuale cu parlamentari din toate partidele pentru a asigura susținerea necesară Guvernului condus de Ilie Bolojan, în contextul în care opoziția încearcă să strângă voturile necesare pentru adoptarea moțiunii de cenzură.
Acesta a subliniat că discuțiile directe cu parlamentarii sunt o practică obișnuită în procesul legislativ: „Discuții om la om în Parlament se fac întotdeauna pentru orice proiect de lege pe care vrei să-l treci. Nu înseamnă nimic spectaculos, nu înseamnă nimic surprinzător.”
Fenechiu a precizat că obiectivul principal al liberalilor este menținerea Guvernului Bolojan și consolidarea susținerii parlamentare până în momentul votului.
„Cu siguranță vom încerca, pe cât posibil, să asigurăm guvernul condus de Ilie Bolojan cât putem noi”, a spus politicianul.
Întrebat despre scenariul în care moțiunea de cenzură ar fi adoptată, liderul senatorilor PNL a afirmat că partidul are o decizie clară adoptată la nivelul conducerii centrale.
„Deciziile în Partidul Național Liberal sunt luate în Biroul Politic Național, care a stabilit că, în ipoteza în care Partidul Social Democrat dărâmă guvernul condus de Ilie Bolojan, să nu mai existe colaborare cu PSD”, a precizat Daniel Fenechiu.
În acest context, Fenechiu spune că liberalii nu vor susține un guvern în care social-democrații ar avea un rol.
Fără îndoială, soluția este opoziția și nu excludem varianta alegerilor anticipate. Sper să nu îi dezamăgesc pe cei care trăiesc impresia că ne temem foarte tare.
Politicianul susține că PNL nu se teme de un eventual scrutin anticipat și consideră că partidul beneficiază de susținere tot mai mare în rândul electoratului.
„Cred că pozițiile exprimate de Ilie Bolojan și strategia reformistă pe care a abordat-o arată că PNL este pe un trend crescător. Românii care își doresc reforma, modernizarea statului și eliminarea găurilor la buget vor avea o singură ipoteză: să voteze Partidul Național Liberal”, a adăugat Daniel Fenechiu.
În ceea ce privește șansele moțiunii de cenzură, liderul liberal a declarat că PNL va continua eforturile pentru a împiedica adoptarea acesteia până în ultimul moment: „Până în momentul în care se numără voturile, sarcina ta este să creezi și să lupți pentru guvernul pe care îl susții.”
Fenechiu a sugerat totodată că există parlamentari din mai multe partide care nu susțin pe deplin moțiunea, însă presiunea disciplinară de partid face dificilă o eventuală abatere de la linia oficială.
„Sunt membri ai PSD care nu sunt foarte încântați de această decizie. Dar orice parlamentar care votează altfel decât stabilește partidul lui se supune la niște repercusiuni”, a precizat politicianul.
Citește și:
Editor : C.A.
