Cutremurător: primele imagini cu Reghecampf în Sudan! Cum arată stadionul, de noaptea minții!

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Mult timp a reușit să „fugă“ Laurențiu Reghecampf (50 de ani) de pericolul unei șederi prelungite, în Sudan. Acum însă, coșmarul său s-a adeverit: conducerea clubului Al-Hilal Omdurman l-a obligat să joace în play-off-ul campionatului intern cu prima echipă.

Sport.ro a anunțat de ieri că delegația celor de la Al-Hilal Omdurman va părăsi Kigali (Rwanda), unde și-a stabilit cartierul general, cu destinația Khartoum (Sudan). Capitala țării va găzdui meciurile din play-off, începând de vineri, după ce campionatul intern s-a reluat în ianuarie, după trei ani de întrerupere.

Inițial, Al-Hilal Omdurman, care s-a înscris în acest sezon în prima ligă din Rwanda, a „driblat“ prezența în sezonul regulat din Sudan, trimițându-și garnitura secundă aici. Iar echipa B s-a descurcat excelent: locul 1, după 10 meciuri, la trei puncte de ocupanta poziției a doua.

Apoi însă, după ce „Reghe“ și elevii săi au rezolvat soarta titlului în Rwanda, șefii clubului au luat decizia: echipa secundă va juca, în ultimele două etape din Rwanda, în timp ce prima echipă va fi trimisă, la Khartoum, pentru play-off-ul întrecerii interne.

Stadionul celor de la Al-Hilal Omdurman arată sub orice critică!

În urma acestei decizii, Reghecampf și jucătorii săi au ajuns, în urma cu câteva ore, la Khartoum. Potrivit presei sudaneze, e pentru prima dată când Al-Hilal Omdurman revine acasă după 3 ani de război civil!

În acest timp, țara a fost distrusă, realmente. Și imaginile care tocmai au sosit din Khartoum oferă o confirmare teribilă, în acest sens.

De la aeroportul din Khartoum, Reghecampf și jucătorii săi au fost duși direct pe stadionul celor de la Al-Hilal, la Omdurman. Sau, mai bine zis, la ce a mai rămas din această arenă, după cum se poate vedea mai jos.

Presa arabă a notat că play-off-ul primei ligi din Sudan va începe de mâine. În prima rundă, sâmbătă, echipa lui Reghecampf va înfrunta Al-Falah Atbra, de la ora 18:00, ora României. 


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *