Pe măsură ce criza din Orientul Mijlociu se agravează, Iranul bombardează bazele americane și infrastructura critică din Golf cu o precizie din ce în ce mai mare, beneficiind de imagini din satelit furnizate de China și de tactici învățate de la Rusia în Ucraina, notează The Guardian într-o analiză.
Trei soldați americani au fost uciși vinerea trecută într-un atac asupra bazei aeriene Muwaffaq Salti din Iordania, care era protejată de un sistem de apărare aeriană THAAD. Imaginile din satelit publicate ulterior de mass-media iraniană au arătat că mai multe clădiri au fost distruse.
Nu este clar de ce sistemul de apărare aeriană a eșuat în acel incident, care face obiectul unei anchete a Pentagonului, dar acest lucru ne reamintește că Iranul dispune în continuare de o capacitate eficientă în materie de rachete, pe care noua sa conducere este dispusă să o utilizeze.
Andreas Krieg, profesor asociat la Facultatea de Studii de Securitate a King’s College London, a afirmat că o combinație între îmbunătățirea informațiilor, a sistemelor de navigație ale rachetelor, a manevrabilității și a planificării coordonate a atacurilor a dus la „o adevărată transformare”.
Acesta a fost, a afirmat Krieg, rezultatul a trei ani de dezvoltare tehnologică a programului iranian de rachete balistice, care, potrivit estimărilor serviciilor de informații americane, a rămas intact în proporție de aproximativ 70%, în ciuda afirmațiilor anterioare ale Washingtonului potrivit cărora capacitățile militare ale Teheranului fuseseră distruse complet.
Primul pas a constat în utilizarea imaginilor din satelit chinezești pentru a identifica ținte din bazele americane și din alte locații din Golf. În luna mai, Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a trei companii chinezești pentru furnizarea unor astfel de imagini.
Una dintre acestea, Mizar Vision, a dezvăluit prezența unor aeronave militare americane și a sistemelor de apărare aeriană Patriot și THAAD în bazele din Arabia Saudită, Bahrain și în baza iordaniană lovită săptămâna trecută, iar imaginile publicate pe rețelele sociale au fost larg difuzate.
Unii experți au afirmat însă că nu sunt la fel de siguri că Beijingul ar fi furnizat informații. Sidharth Kaushal, de la Royal United Services Institute, a declarat că Iranul s-a concentrat asupra țintelor statice din bazele americane, pentru care imaginile comerciale erau suficiente.
„Nu am văzut niciun caz în care Iranul să fi lovit o țintă atât de dinamică încât să mă fi făcut să mă gândesc: «asta trebuie să fie ajutor străin»”, a spus el. În același timp, însă, s-au ridicat întrebări cu privire la măsurile de protecție ale bazelor americane – construite pentru a rezista atacurilor insurgenților – împotriva atacurilor cu rachete și drone iraniene.
O serie de atacuri iraniene precis țintite asupra instalațiilor CIA din zona Golfului, în timpul bombardamentelor, i-a determinat pe analiștii americani să se întrebe dacă Rusia ar fi comunicat Teheranului locațiile respective, însă această ipoteză rămâne una provizorie.
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat săptămâna aceasta în fața Congresului că Beijingul și Moscova sprijină Iranul într-o anumită măsură. Însă președintele Donald Trump l-a contrazis vineri, afirmând că Xi Jinping și Vladimir Putin i-au dat asigurări personale că nu vor vinde arme Iranului.
Programul balistic al Iranului se bazează în mare măsură pe componente electronice chinezești și pe perclorat de amoniu în calitate de combustibil pentru rachete, însă armele finite sunt considerate suficient de sofisticate încât să poată depăși, ocazional, sistemele de apărare aeriană ale SUA și ale țărilor din Golf, care sunt suprasolicitate.
Rachetele iraniene dispun de sisteme complexe de navigație, utilizând simultan GPS-ul, sistemul chinez BeiDou și sistemul rus Glonass în timpul zborului către ținte, iar vitezele de reintrare, care depășesc de câteva ori viteza sunetului, fac ca apărarea antibalistică să reprezinte întotdeauna o provocare.
Teheranul a dezvoltat, de asemenea, „ogive dirijabile care își pot ajusta traiectoria în timpul coborârii” pe unele dintre rachetele sale balistice, a afirmat Kreig. Sistemele de ghidare termică și optică pentru faza terminală înseamnă că acestea nu sunt vulnerabile la bruiajul electronic, deoarece nu utilizează comunicații radio.
Toate acestea sunt suficiente pentru a reprezenta o provocare serioasă pentru sistemele de apărare aeriană ale SUA, într-un moment în care stocurile de rachete interceptoare Patriot și THAAD s-au redus cu aproximativ jumătate în urma campaniei de bombardamente americano-israeliene de 38 de zile din primăvară. Dacă adăugăm la acestea instalațiile energetice, rafinăriile de petrol și stațiile de desalinizare, rezultă o zonă vastă de acoperit.
Iranul a evoluat, de asemenea, din punct de vedere tactic în ceea ce privește atacurile sale cu rachete, folosind metode similare cu cele ale Rusiei în Ucraina, unde salvele mai mici pot fi mai eficiente decât cele mai mari, iar dronele sunt utilizate pentru a distrage atenția sistemelor de apărare aeriană, pregătind terenul pentru un atac balistic.
Kaushal a afirmat că, în opinia sa, este vorba despre un proces în care forțele armate ale celor două țări învață din experiența celeilalte – „o evoluție convergentă” – și nu neapărat despre rezultatul unei instruiri directe a Teheranului de către Moscova.
Deși există o anumită înțelegere antioccidentală între Iran, Rusia și China, precum și Coreea de Nord, așa-numita „axă a tulburărilor” este departe de a fi o alianță militară coerentă.
„Există un fel de colaborare în acest sens, dar ea nu generează acele beneficii nete masive pe care le produce NATO”, a declarat Matthew Savill, analist în domeniul apărării la Royal United Services Institute.
Citește și:
Trump avertizează China şi Rusia să nu se amestece în războiul Statelor Unite cu Iranul
Editor : A.M.G.