Reprezentantul Rusiei la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că România a convocat „în grabă” şedinţa şi a adus „acuzaţii nefondate” la adresa Rusiei cu privire la incidentul petrecut săptămâna trecută, la Galaţi. El a spus oficialii români s-au contrazis în declaraţii şi că vrea o anchetă obiectivă cu privire la acest incident, arătând că Rusia este dispusă să facă parte din anchetă.
„Știm că România a cerut de urgență această întrunire și a făcut acuzații nefondate împotriva Rusiei. Credem că iar se dorește crearea unui val mass-media împotriva Rusiei. Vreau să prezint un punct de vedere obiectiv și factual. Forțele ruse au avut acțiuni militare ca răspuns la acțiunile regimului de la Kiev. Potrivit datelor românești ar fi vorba de un impact în orașul Galați. (…) Circumstanțele a ceea ce s-a întâmplat trebuie stabilite printr-o anchetă extinsă care să implice și Rusia. Rusia e dispusă să coopereze la această anchetă. Orice investigare a acestui incident trebuie bazată pe fapte și nu declarații politice. Credem că nu e o coincidență că acest incident vine la o zi după ce Zelenski s-a întâlnit cu Trump și a cerut rachete. E regretabil că România nu a furnizat Rusiei date concrete. În loc de cooperare profesională, au fost luate măsuri sancționatorii, cum ar fi cerința retragerii consului Rusiei la Constanța”, a declarat Vasili Nebenzia, reprezentantul Federației Ruse la Consiliul de Securitate al ONU.
„Vina este dată mereu pe Rusia, însă problema este că multe țări încurajează regimul de la Kiev, care duce al escaladare”, a mai declarat reprezentantul Rusiei la reuniunea de luni seară.
Acesta a acuzat „retorica belicoasă” a Europei la adresa Rusiei, susținând că incidentul este exploatat tocmai pentru a alimenta această narațiune.
Oficialul rus a reluat referirile la „naziștii ucraineni” și la „victimele” ruse, vorbind despre o „mașină de propagandă anti-rusă” care ar folosi astfel de situații ca „pretexte pentru a formula acuzații împotriva Rusiei ori de câte ori fragmente de dronă cad pe teritoriul unui stat european”.
Editor : B.P.
