În contextul în care România se confruntă cu un guvern „jumătate pe fărăș”, conform descrierii prim-vicepreședintelui AUR, Dan Dungaciu, acesta susține că alegerile anticipate sunt cea mai bună variantă pentru români, dar și pentru susținătorii partidului condus de George Simion. El consideră că în lipsa anticipatelor „s-ar putea să dureze mai mult să facem un guvern sau să punem pe picioare un guvern serios, stabil”.
„Indiscutabil, pentru români și pentru susținătorii noștri: alegeri anticipate.
Iertați-mă, măcar s-o închidem o dată. Sunt două chestiuni aici. Dumneavoastră aveți impresia că, după această tensiune majoră din Coaliție, lucrurile o să meargă bine? Dumneavoastră vă imaginați că, în asemenea momente în care criza economică se adâncește, criza strategică și geopolitică, instabilitatea din lumea asta nu face decât să se adâncească? Dumneavoastră credeți că o Românie cu o guvernare precară, susținută minoritar sau mai știu eu cum din Parlament, poate face față acestor presiuni? România se va duce în cap și se va prăbuși mult mai repede decât credem noi în asemenea condiții. Bașca, iertați-mă, toate tensiunile care s-au acumulat în această perioadă de tensiune politică. Uitați-vă la bulgari, uitați-vă la unguri, ne place sau ne place cine guvernează acolo. Ungurii au majoritate constituțională, practic se pot replia și pot reacționa în fața acestor presiuni. Bulgarii au o majoritate consistentă, să facă față acestor provocări.
Noi suntem cu un guvern, iertați-mă, jumătate pe făraș, încercând să menajăm mai știu eu sensibilitățile cui, în loc să tăiem coada câinelui, să rezolvăm problema, în septembrie să închidem povestea. Oricum, să mergem mai departe. Tensiunile oricum vor continua. Fără anticipate, s-ar putea să dureze mai mult să facem un guvern sau să punem pe picioare un guvern serios, stabil, decât cu anticipate. Despre asta e vorba”, a explicat Dan Dungaciu.
Totodată, prim-vicepreședintele AUR a declarat miercuri, în exclusivitate la Digi24, că formațiunea nu are o înțelegere cu PSD, iar obiectivul politic rămâne declanșarea alegerilor anticipate după eventuala cădere a Guvernului. „Proiectul tactic este căderea guvernului, iar proiectul strategic sunt alegerile anticipate”, a declarat acesta.
Citește și:
Editor : A.M.G.
