Antrenorul român va gândi alături de Beppe Marotta venirile și plecările de la Inter.
La capitolul veniri, Cristi Chivu își dorește să întărească apărarea lui Inter, astfel că ar dori un fundaș care a impresionat în sezonul trecut, în Italia.
Este vorba despre Oumar Solet, fundașul francez de la Udinese, care a oferit recent un interviu în Gazzetta dello Sport și a fost întrebat despre interesul lui Inter.
“(n.r. E adevărat că Inter e interesată de tine?) E tare să fii asociat cu echipe mari, dar eu sunt concentrat pe friulani. Milan e un oraș foarte frumos, foarte viu.
(n.r. cei de la Udinese) M-au făcut să mă simt ca acasă și acum vreau să devin un jucător de elită. Nu mă gândesc așa mult la riscuri, poate că îți lipsește puțin curajul în în ceea ce privește încrederea în jucătorii tineri.
(n.r. despre participarea din trecut în Champions League) Da, m-a îmbogățit și mi-a oferit experiență, deci cu siguranță mi-aș dori să joc din nou”, a spus Oumar Solet, conform TMW.com.
Fundașul de 26 de ani a ajuns la Udinese în ianuarie 2025, după ce a rămas liber de contract în urma despărțirii de Salzburg.
Oumar Solet a evoluat în 37 de meciuri pentru echipa din Serie A în sezonul trecut, marcând trei goluri și oferind un assist.
Fotbalistul francez este cotat la 20 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
