Copilul din localitatea sibiană Sebeșu de Jos, care a dispărut luni, a fost găsit în viață. El se afla într-o zonă împădurită, la aproximativ 2 kilometri de locul în care a plecat de lângă tatăl său. Băiatul a fost căutat de sute de persoane.
ACTUALIZARE 14.19. Micuțul este acum pe mâinile medicilor, care îl examinează pentru a vedea care este starea sa de sănătate.
Momentul în care copilul a fost coborât din elicopter și dus în ambulanța care îl aștepta a fost salutat de salvatori cu aplauze și lacrimi de bucurie.
„E ud, e înghețat dar e bine”, a spus unul dintre salvatori.
ACTUALIZARE 14.03. Salvatorii au ajuns la copilul de 5 ani.
„Starea de sănătate a minorului este stabilă. Acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale la faţa locului şi urmează să fie transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au anunțat polițiștii.
„Adresăm mulţumiri şi le suntem recunoscători tuturor celor implicaţi în ceea ce putem spune că a fost cea mai amplă acţiune de căutare a unei persoane desfaşurată vreodată în judeţul Sibiu, iar faptul că Alexandru a fost găsit, în stare foarte bună, încununează toate eforturile depuse”, a mai spus IPJ Sibiu.
Știrea inițială: „Minorul dispărut a fost găsit în viaţă”, a anunţat IPJ Sibiu.
„Minorul a fost identificat cu ajutorul camerei de termoviziune din elicopter. Din primele informaţii, acesta este în viaţă”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv).
Copilul este teafăr și urmează ca salvatorii să ajungă la el, deoarece elicopterul nu a reușit să coboare.
Luni, Toma Alexandru Zerestea, în vârstă de 5 ani, în timp ce se afla împreună cu tatăl său într-o zonă din extravilanul localităţii Sebeşu de Jos, cunoscută popular drept „Ruscă”, a plecat într-o direcţie necunoscută fără a mai reveni.
Tatăl copilului a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 18.00.
Marţi, în acţiunile de căutare au fost angrenate peste 450 de persoane: poliţişti, jandarmi, pompieri, militari, salvamontişti, voluntari, precum şi echipe canine.
IPJ Sibiu preciza că a fost verificată o suprafaţă de aproximativ 15 km², prin activităţi desfăşurate atât în zone împădurite, cât şi în zone greu accesibile din extravilanul localităţii.
De asemenea, echipele din teren au avut sprijin aerian din partea IGAv.
„Conform procedurii în astfel de situaţii, a fost efectuată cercetarea la faţa locului, atât la domiciliul persoanei care face obiectul dispariţiei, cât şi la locul în care a fost văzută ultima dată, fiind prelevate de către specialiştii criminalişti probe în interesul cauzei. La ora 22:00 a fost transmis cel de-al treilea mesaj RO-Alert cu privire la dispariţia copilului, mesajul conţine semnalmentele acestuia”, au precizat, marţi, poliţiştii.
Miercuri, căutările au fost reluate cu aceleaşi forţe implicate.
Editor : M.B.
