Posturile de televiziune publice din Franța au fost aspru criticate de o comisie parlamentară de anchetă, care recomandă închiderea mai multor canale și reducerea bugetului acestora cu o sumă totală de 1 miliard de euro, scrie BBC.
Comisia, care a desfășurat audieri timp de șase luni, uneori tensionate, a adus acuzații de orientare de stânga la adresa instituțiilor de stat France Télévisions și Radio France, precum și de risipă financiară semnificativă.
Însă concluziile au fost respinse imediat ca fiind motivate politic și nerealiste de către persoane din industrie, care au susținut că raportorul comisiei, Charles Alloncle, ar avea o agendă de extremă dreapta, menită să pregătească televiziunea și radioul public pentru privatizare.
Critici au venit și din partea prim-ministrului, precum și a președintelui comisiei.
În vârstă de 32 de ani, Charles Alloncle este deputat al unei mici formațiuni, aliată cu partidul populist de dreapta al lui Marine Le Pen, notează BBC. RN – cel mai mare partid din Franța – susține de mult timp că este victima prejudecăților din partea mass-media de stat.
Într-o petiție online care cere privatizarea, partidul afirmă că „audiovizualul public nu mai este un spațiu al informației imparțiale, ci un instrument de influență în slujba unei anumite tabere”.
Dezbaterea aprinsă din Franța reflectă tensiuni similare din alte țări privind viitorul instituțiilor media tradiționale finanțate din taxe, ale căror audiențe în scădere le fac vulnerabile în fața criticilor.
În Franța, costul pentru stat al audiovizualului public se ridică la aproape patru miliarde de euro anual.
Până în 2022, acesta era finanțat în principal printr-o taxă TV, însă în prezent provine din încasările din TVA. Spre deosebire de BBC, instituțiile publice franceze difuzează și publicitate.
Editor : M.C
