CM 2026. SUA, Mexic şi Canada anunţă măsuri de sănătate publică privind călătoriile, în contextul epidemiei de Ebola

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Statele Unite, Mexic şi Canada au anunţat joi măsuri coordonate de sănătate publică privind călătoriile pentru persoanele care sosesc din regiunile africane expuse celui mai mare risc de infectare cu Ebola. Autorităţile din cele trei ţări au emis o declaraţie comună, în scopul de a proteja cetăţenii şi vizitatorii pe durata Cupei Mondiale de fotbal, relatează Reuters.

„Sănătatea şi siguranţa fiecărei persoane din regiune rămân prioritatea noastră absolută în timp ce primim lumea în America de Nord”, se arată în comunicat.

Duminică, 17 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat epidemia de Ebola din Republica Democratică Congo drept urgenţă de sănătate publică de interes internaţional şi a afirmat că există un risc ridicat de răspândire a virusului în ţările vecine, notează Reuters, citată de News.ro.

Decizia a determinat guvernele să intensifice măsurile de prevenire a răspândirii virusului.

Săptămâna trecută, Washingtonul a interzis intrarea în Statele Unite a persoanelor fără cetăţenie americană care au călătorit în Republica Democratică Congo, Uganda sau Sudanul de Sud în ultimele săptămâni. Interdicţia a fost extinsă de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) la deţinătorii de carte verde care au fost în aceste ţări în ultimele 21 de zile.

Canada a interzis rezidenţilor din RDC, Uganda şi Sudanul de Sud să intre în ţară pentru o perioadă de 90 de zile, începând de miercuri.

Cetăţenii canadieni, rezidenţii permanenţi şi alţi cetăţeni străini care au fost în zonele afectate în ultimele săptămâni şi nu prezintă simptome vor trebui să stea în carantină timp de 21 de zile începând cu 30 mai, potrivit unui comunicat al agenţiei canadiene de sănătate publică.

Luni, ministrul sănătăţii din Mexic, David Kershenovich, a prezentat măsuri mai stricte de screening pentru Ebola în aeroporturi, îndemnând publicul să evite călătoriile în RDC şi solicitând persoanelor care sosesc din această ţară să respecte o carantină de 21 de zile.

Editor : Liviu Cojan

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *