„Ceva nou și rău pentru noi”. Florin Tănase nu s-a ferit de cuvinte după revenirea lui Mirel Rădoi la FCSB

La final, Florin Tănase nu s-a ferit deloc de cuvinte. Golgheterul campioanei en-titre a subliniat că el și coechipierii săi trebuie să fie mai eficienți în fața porții. 

Florin Tănase, direct după FCSB – Metaloglobus 0-0

Tănase a recunoscut că încrederea echipei a scăzut, de asemenea, după ratarea play-off-ului. A catalogat prezența roș-albaștrilor în play-out drept „ceva nou și rău pentru noi”.

Referitor la întoarcerea antrenorului Mirel Rădoi pe banca celor de la FCSB, Tănase a precizat că tehnicianul a făcut tot ce a putut într-un timp foarte scurt. 

„Ne așteptam la asta, să fie un meci dificil. E greu să joci împotriva echipelor care se apără aglomerat. Nu e ușor să îi deblochezi, dar îmbucurător este faptul că în această seară (n.r.- duminică, 15 martie) ei nu și-au creat nicio ocazie.

Altfel decurgea jocul dacă reușeam să deblocăm meciul, dar din păcate nu am reușit asta. Trebuie să fim mai concentrați în careu și să reușim să marcăm, pentru că și în trecut ne-am creat ocazii.

Tănase: „E ceva nou și rău pentru noi”

E clar că încrederea echipei a scăzut foarte mult și altfel judeci fazele când ai încredere și când ai rezultate bune. Dar, eu sper ca pe viitor echipa își va reveni și va produce rezultate.

A făcut și dânsul (n.r.- Mirel Rădoi) cât a putut. E greu într-o perioadă atât de scurtă să ridici moralul, plus că încrederea jucătorilor crește doar atunci când ai rezultate pozitive și reușite.

E ceva nou și rău pentru noi, să joci în play-out. Suntem obligați să ne motivăm, pentru că suntem jucători profesioniști. Nu cred că o să ratăm la infinit și nu o să intre mingea în poartă.

Trebuie să rămânem concentrați la ce ne cere antrenorul să facem pe teren”, a declarat Florin Tănase, la flash-interviul de după FCSB – Metaloglobus 0-0.

Echipele utilizate în FCSB – Metaloglobus


source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!