Ceartă în Parlament pe posturile din Sănătate. Rogobete: „Croitorașul cel viteaz, Bolojan, a tăiat tot”. Cozma: „Să lăsăm vrăjeala”

Deputații au transformat dezbaterile pe o lege din domeniul medical, care cuprinde și un amendament al PSD privind deblocarea posturilor din spitale, într-o nouă ocazie de scandal. Alexandru Rogobete a adus în sala de plen medici cu pancarte și l-a acuzat pe Ilie Bolojan că „a tăiat până nu mai are ce tăia”. USR i-a răspuns că s-a întors de pe Muntele Athos într-un „un pelerinaj al dezinformării”, în timp ce PNL a acuzat PSD că minte medicii de 20 de ani.

Fostul ministru al Sănătății, social-democratul Alexandru Rogobete, a adus mai mulți angajați din sistemul medical în sala de plen, în semn de protest pentru tăierile din Sănătate și i-a numit ipocriți pe cei aflați la guvernare pentru că au făcut un memorandum care să deblocheze posturile „din disperare politică”.

„Croitorașul cel viteaz, Ilie Bolojan, a tăiat până nu mai are ce tăia. A început să peticească.

Cum puteți susține că un medic ar trebui să piardă 4.000 de lei pe lună la salariu? Cum puteți susține ca o infirmieră, care șterge la fund zeci de pacienți noaptea, să piardă 1.500 de lei la salariu?

Cum puteți susține, ipocriților, că, printr-un memorandum făcut aseară, din disperare politică, la Spitalul Militar din București, într-un context geopolitic dificil, alocați doar 4 posturi, iar la spitalul din Bihor, 131?”, a transmis de la tribuna Parlamentului social-democratul. 

Citește și: Guvernul a deblocat mai puține posturi în sănătate decât ceruse Cseke Attila. Ilie Bolojan: Greva din spitale, „bazată pe dezinformare”

USR: „Rogobete și Rafila sunt groparii sănătății”

În replică, deputatul USR Cezar Drăgoescu l-a acuzat pe fostul ministru că „nu face altceva decât să dezinformeze”.

„După un pelerinaj la Muntele Athos, domnul ministru Rogobete a început un alt pelerinaj, mediatic, mesianic și mincinos. Nu face altceva decât să dezinformeze.

Îl anunț că el și domnul Rafila sunt groparii sănătății din România. Ați avut Ministerul Sănătății timp de 14 ani, cei de la PSD, și nu ați făcut absolut nimic. Vorbiți astăzi că sănătatea este subfinanțată, că sunt posturi neocupate, dar în 2023 ați blocat angajările în sănătate. Domnule Rogobete, ați pierdut un miliard de euro pentru spitale din cauza incompetenței”, a transmis deputatul. 

„Uneori vorbiți doar ca să scoateți sunete. Ieri, în ceas de seară, disperați că opinia publică vă mănâncă de vii, ați dat un memorandum”, i-a răspuns Rogobete. 

„Ați devenit foarte filozof. Să lăsăm vrăjeala asta”

O reacție au avut și liberalii, care i-au acuzat pe social-democrați că mint medicii de 20 de ani. 

„Cu niciun memorandum, domnule Rogobete, nu ați venit în Guvern pentru deblocarea posturilor. Înțeleg că, în ultima vreme, ați devenit foarte filozof. Trebuie să fim onești cu medicii, să nu îi mai mințim, așa cum PSD a făcut-o timp de 20 de ani. (…) Să lăsăm vrăjeala asta. Am observat că, în ultima vreme, sunteți foarte activ, plângeți pe umerii medicilor, dar ați fost acolo! De ce nu ați făcut treaba pe care acum o criticați? Veniți cu tot felul de vrăjeli”, a declarat deputatul PNL Adrian Cozma. 

Politicienii se ceartă, medicii protestează

Spitalele din sistemul public sunt blocate, pentru a doua zi la rând, de greva sindicaliștilor SANITAS. Nici astăzi nu se vor face operații, internările vor fi amânate, iar medicii vor primi doar urgențele. În ciuda asigurărilor venite de la reprezentanții guvernului, liderii greviștilor nu sunt convinși că noua lege a salarizării nu va reduce unele venituri, atunci când va face reforma sporurilor. Nu i-a convins nici ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, care a promis alte sporuri, în locul celor care vor dispărea.

Citește și:

A doua zi de grevă în Sănătate. Sindicatele acuză scăderi salariale, Bolojan spune că protestul „s-a bazat pe minciună și dezinformare”

Editor : A.G.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!