Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a vorbit despre posibilele evoluții politice din zilele următoare, în contextul în care partidul urmează să își decidă direcția și relația cu premierul Ilie Bolojan. El a spus că a avut discuții recente atât cu acesta, cât și cu președintele Nicușor Dan, dar că „asemenea întâlniri sunt normale”.
Sorin Grindeanu a afirmat, duminică seară, că, dacă PSD decide retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, atunci marţi sau miercuri ar trebui să existe consultări la Cotroceni, pentru ca şeful statului să ştie cât mai repede ce îşi doreşte fiecare partid.
„Dacă Partidul Social Democrat va decide să-i retragă sprijinul politic, eu mă gândesc că marţi sau miercuri vor exista consultări la Cotroceni. Aşa e constituţional, cred că aşa e corect. Şi atunci lucrurile vor putea fi decantate mai bine, preşedintele va putea să ştie fiecare partid ceea ce îşi doreşte, şi cât de repede”, a declarat, duminică seară la Antena3, liderul PSD, Sorin Grindeanu.
El a recunoscut că a avut discuţii recente cu preşedintele Nicuşor Dan, dar nu a dorit să dezvăluie conţinutul acestora. De asemenea, Grindeanu a afirmat că s-a întâlnit şi cu premierul ilie Bolojan, dar că nu a fost nimic spectaculos.
„Asemenea întâlniri au loc şi au avut loc şi în săptămânile trecute, sunt normale. Eu i-am spus cum văd lucrurile, evident domnia sa la fel. Şi a rămas ca pe parcursul săptămânii care începe să vedem care vor fi evoluţiile”, a precizat Sorin Grindeanu.
Întrebat care va fi întrebarea adresată celor 5.000 de membri ai partidului la referendumul intern de luni, Sorin Grindeanu a răspuns că totul se va stabili la şedinţa Biroului Permanent, programată în cursul dimineţii.
„Mâine la ora 10.00 se va stabili, daţi-mi voie să păstrez totuşi procedura. Mâine, noi o să avem un Birou Permanent Naţional unde vom vota această întrebare. Dar sigur, în mare este vorba de direcţia pe care să meargă Partidul Social Democrat”, a adăugat liderul PSD, Sorin Grindeanu.
Editor : M.I.
