Ce a spus ambasadorul Rusiei la București după ce două drone, din care una cu explozibil, au căzut în România. Dezvăluirea Oanei Țoiu

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat, sâmbătă, după convocarea ambasadorului Federaţiei Ruse în România, că este prima dată când acesta nu a putut nega „cu totul” faptul că drona care a intrat în spaţiul aerian al României este a lor.

„Este evident, şi ştiţi şi din declaraţiile ministrului Apărării, Radu Miruţă, că ştim foarte clar că este o dronă rusească şi în acest sens nu avem semne de întrebare. Este pentru prima dată în discuţiile cu ambasadorul Federaţiei Ruse când nici dumnealui nu a putut nega cu totul faptul că drona care a intrat în spaţiul aerian al României este a lor”, a spus Ţoiu la Antena 3 CNN, informează News.ro.

Potrivit acesteia, ambasadorul rus a reiterat poziţia potrivit căreia Rusia nu ar avea ţinte pe teritoriul României sau al NATO.

„În ceea ce priveşte răspunsul ambasadorului, a reiterat că Federaţia Rusă nu are planificate ţinte pe teritoriul României, pe teritoriul UE sau NATO, că nu are în acest moment posibilitatea de a confirma că acea dronă le aparţine, dar nici nu au avut elemente în baza cărora să poată nega acest lucru”, a menţionat şefa diplomaţiei române.

Oana Ţoiu a punctat că România condamnă ferm incidentul în care o dronă de fabricaţie rusească a pătruns în spaţiul aerian naţional, subliniind că acest act reprezintă o încălcare a dreptului internaţional.

„I-am transmis (ambasadorului Federaţiei Ruse în România – n.r), prin colegii mei de la Ministerul Afacerilor Externe, la nivelul directorului de Spaţiu, că noi condamnăm ferm acest gest al Rusiei, chiar dacă îi înţelegem când spun că nu a fost intenţionat. Acest lucru nu este cu totul relevant, pentru că încălcarea spaţiului aerian, riscul pe care l-au generat asupra vieţii civililor, infrastructurii civile, şi oricum, faptul că această dronă a ajuns în spaţiul aerian al României după ce fusese trimisă să atace infrastructura civilă din Ucraina, toate aceste lucruri încalcă Dreptul Internaţional”, a declarat ministrul Afacerilor Externe.

Ţoiu a subliniat că nu există dubii privind originea dronei, aceasta fiind identificată ca fiind de fabricaţie rusească, şi a reiterat că războiul declanşat de Rusia în Ucraina este unul de agresiune ilegală.

„În general, poziţia pe care ei o încearcă fals să o propage în spaţiul public este aceea că vina în general ar aparţine Ucrainei. Pe de altă parte, este cât se poate de clar că ei sunt cei care atacă atât infrastructură civilă, cât şi au generat pierderi de vieţi omeneşti, ale civililor, copii, au atacat spitale, maternităţi, ambulanţe. Din perspectiva României sau din perspectiva NATO sau UE nu există nicio dilemă că acest război este unul de agresiune politică dus ilegal de Rusia, indiferent de ce tip de narativ încearcă ei să împingă mai departe şi sigur şi ambasadorul a avut mandat în aceeaşi direcţie”, a declarat ministrul.

Editor : Sebastian Eduard

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *