„AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte”. Criticile lui Dan Dungaciu la adresa lui Nicușor Dan

Moderator Florin Mihai
6 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

După ce președintele Nicușor Dan a susținut că nu va accepta varianta unui Executiv din care să facă parte și formațiunea condusă de George Simion, prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a afirmat marți, la Digi24, că șeful statului „nu are nici prerogative morale, nici autoritate profesională, nici autoritate juridică ca să aleagă el cine e bun și cine rău din ceea ce românii aleg”. Mai mult, el a susținut că AUR nu va vota niciun guvern din care nu face parte.

Acesta a explicat că formațiunea condusă de George Simion se va prezenta la negocierile de la Cotroceni, adăugând că partidul nu urmărește „deocamdată” suspendarea președintelui Nicușor Dan: „Nu s-a pus această problemă și, în general, nu vrem să intrăm în proiecte din care nu putem să ieșim câștigători. Și din punctul acesta de vedere nu depinde, evident, un asemenea demers doar de AUR”.

El a mai adăugat că „atunci când vom demara (n.red – procedura de suspendare), dacă vom demara această procedură, va trebui să avem convingerea că procedura are succes”.

Prim-vicepreședintele AUR a susținut că în interiorul partidului au loc discuții privind poziția pe care formațiunea o va adopta la consultările de la Cotroceni. Referitor la posibilitatea de a propune un premier, Dungaciu a afirmat: „E o discuție în acest sens. Încă nu s-a luat vreo decizie clară. Din punctul acesta de vedere suntem în discuții”.

„Noi am anunțat asta deja public și nu e un secret. Am spus că dacă va fi vorba să ne asumăm guvernarea va fi în jurul unui premier AUR și în jurul programului de guvernare pe care l-am schițat în linii generale și l-am făcut public. Asta este singura variantă pe care noi o avem”.

În ceea ce privește consultările, Dungaciu a declarat: „Vor fi cu siguranță discuții, să vedem cum evoluează discuțiile. Noi sperăm că vor fi cel puțin încă într-un cadru normal și firesc, așa cum îi stă bine unei constituții europene și unei președinții care rostește cuvântul european sau occidental de câte ori are ocazia. Diferența însă dintre vorbe și fapte e una mai mult decât evidentă din punctul nostru de vedere”.

Întrebat dacă AUR a fost sunat în această perioadă, având în vedere schimbul de replici dintre premierul interimar Ilie Bolojan și Lia Olguța Vasilescu, Dungaciu a susținut: „Nu am știință să ne fi sunat în perioada aceasta. Cu siguranță că au fost foarte multe telefoane și influențe, și sugestii și discuții în Parlament și nu numai în perspectiva constituirii viitoarelor majorități. Cred că au fost discuții cu toate partidele politice. Nu, nu cred. Sunt convins. S-a discutat la diverse nivele cu toate partidele din Parlament în anumite formate”.

Referitor la declarația președintelui Nicușor Dan conform căreia nu va susține varianta unui Guvern din care să facă parte și AUR, Dungaciu consideră că șeful statului „nu are nici prerogative morale, nici autoritate profesională, nici autoritate juridică ca să aleagă el cine e bun și cine rău din ceea ce românii aleg”.

„Președintele a spus foarte multe lucruri care nu s-au întâmplat și probabil că spune în continuare lucruri care nu se vor petrece. În primul rând, ideea de a nu susține și a nu discuta cu un partid care are 20% reprezentare în Parlament este cel puțin absurd din punctul de vedere al europenității și occidentalizării mult invocate. Pentru că președintele nu are nici prerogative morale, nici autoritate profesională, nici autoritate juridică ca să aleagă el cine e bun și cine rău din ceea ce românii aleg. Nu e treaba lui să facă judecăți între români de primă mână și români de mâna a doua în așa fel încât să spună cine poate și nu, cine are dreptul și nu are dreptul să guverneze. E o problemă care se rezolvă în Parlament, că de asta există legislativ, nu e menirea lui să îi judece. Repet, nici formal, nici măcar informal”.

Mai mult, prim-vicepreședintele AUR a subliniat că formațiunea nu va vota niciun guvern din care nu face parte.

„Aceste discuții trebuie măcar să existe, să-și mențină, ca să zic așa, aerul de  constituționalitate. Ele sunt normale într-o democrație, chit că Președenția vrea să transmită mesajul că le face doar pentru că este, într-un fel sau altul, obligată de constituție. Lucurile nu pot să funcționeze așa într-o democrație normală. Să eliminăm toate variantele posibile. Nu votăm niciun guvern din care nu facem parte”.

Citește și:

Nicușor Dan, despre viitorul guvern: „Eu nu o să fac experimente”. Ce întrebare le va pune partidelor la consultări

Nicușor Dan explică de ce folosește termenul „prooccidental” și nu „proeuropean”

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *