ARB reacționează în investigația ROBOR a Consiliului Concurenței: „Băncile au respectat legea”. Ce nereguli analizează autoritatea

Moderator Florin Mihai
15 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Asociația Română a Băncilor (ARB) a transmis joi că instituțiile de credit din România respectă legislația națională privind modul de stabilire a indicelui de referință ROBOR și au o conduită conformă normelor de concurență, în contextul investigației Consiliului Concurenței privind o posibilă înțelegere sau practică concertată între cele 10 bănci participante la procedura de „fixing”. Reacția vine după ce autoritatea de concurență a finalizat etapa de documentare și a transmis raportul preliminar părților implicate.

Potrivit președintelui instituției, Bogdan Chirițoiu, ancheta nu vizează cadrul de reglementare, ci comportamentul băncilor, iar eventualele sancțiuni ar putea fi substanțiale.

La rândul său, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit despre „confuzii” persistente în spațiul public privind rolul băncilor, al băncii centrale și funcționarea ROBOR.

Ce spune ARB despre ancheta privind ROBOR

Într-un comunicat transmis joi, Asociația Română a Băncilor afirmă că băncile din România respectă legislația națională privind stabilirea ROBOR și au avut permanent o conduită conformă normelor de concurență, aceasta fiind, potrivit organizației, „o preocupare permanentă și prioritară” la nivelul comunității bancare.

„Băncile din România respectă legislația națională privind modul în care este stabilit indicele de referință ROBOR și au o conduită conformă normelor de concurență, aceasta reprezentând o preocupare permanentă și prioritară la nivelul comunității bancare. Ne exprimăm convingerea că analiza finală a autorităților va confirma că băncile au acționat în permanență cu bună-credință, în conformitate cu cadrul legal și de reglementare aplicabil, precum și cu regulile și metodologiile stabilite de autoritățile competente”, susțin reprezentanții ARB.

Asociația amintește că Banca Națională a României (BNR) are rol de organizator, reglementator și supraveghetor în ceea ce privește modul de funcționare a pieței monetare, în baza Normei 4/1995 privind funcționarea pieței monetare interbancare. Potrivit sursei citate, piața monetară presupune tranzacționarea lichidității, iar legislația impune criterii stricte de participare. Tot BNR, în calitate de organizator, stabilește regulile de tranzacționare la nivelul pieței și regulile de transparență privind mecanismele de cotare.

ARB subliniază și că, în calitatea sa de supraveghetor al acestei piețe reglementate, BNR dispune, în conformitate cu Regulamentul Uniunii Europene nr. 596/2014, de cadrul legislativ necesar pentru prevenirea abuzului de piață legat de manipularea indicilor de referință.

„La nivelul Asociației nu deținem informații ca băncile să fi fost sancționate pentru vreun motiv legat de modalitatea în care și-au respectat obligațiile privind cotarea sau ca BNR să se fi sesizat în contextul regulamentului european. Maniera în care a fost prezentat subiectul în spațiul public a creat confuzie privind modalitatea de funcționare a unei piețe reglementate. Până la clarificarea și înțelegerea deplină de către opinia publică a mecanismelor acestei piețe reglementate, acuzațiile formulate pot declanșa consecințe negative privind șocul operațional, juridic, de finanțare și reputațional”, precizează comunicatul ARB.

Potrivit organizației, astfel de acuzații pot conduce inclusiv la afectarea stabilității financiare, mai ales în situația pierderii de reprezentativitate sau a unui blocaj al cotării ROBOR, cu impact direct asupra mediului economic, de business și asupra întregii populații. ARB mai arată că, într-un subiect cu impact sistemic, orice concluzie trebuie să rezulte exclusiv în urma unei analize complete, bazate pe probe, iar evaluările sau concluziile anticipate pot influența negativ atât funcționarea pieței, cât și percepția publică.

Asociația insistă că protejarea funcționării neîntrerupte și a reprezentativității indicelui ROBOR nu este doar o chestiune tehnică, ci un element considerat esențial pentru asigurarea stabilității financiare. Potrivit comunicatului, ROBOR are un rol principal în transmisia politicii monetare și în funcționarea pieței monetare, iar procesul de fixing este unul riguros, bazat pe cotațiile reale de lichiditate din piața interbancară, sub supravegherea BNR și în baza unor reguli stricte. ARB mai susține că participanții la piață trebuie să îndeplinească condiții riguroase și să respecte reglementări stricte, având în vedere rolul esențial al acestei piețe în asigurarea stabilității financiare și a accesului la finanțare pentru angajatori și entități publice.

Citește și: Bogdan Chirițoiu, despre investigația privind ROBOR: „Nu există încă o decizie finală. Eventualele amenzi vor fi substanțiale”

Ce investighează Consiliul Concurenței și care sunt băncile vizate

Investigația Consiliului Concurenței a fost declanșată din oficiu în octombrie 2022 și vizează o posibilă înțelegere sau practică concertată între cele 10 bănci participante la stabilirea ROBOR, în cadrul procedurii de „fixing”. Raportul preliminar transmis reprezintă o etapă intermediară a procedurii și precede audierea instituțiilor implicate, urmând ca ulterior autoritatea să adopte o decizie finală.

ROBOR este rata de referință a pieței monetare interbancare pentru depozitele plasate între cele 10 instituții de credit relevante din punctul de vedere al activității de pe piața monetară interbancară din România, selectate pe baza unor criterii de performanță stabilite de Banca Națională a României.

Cele 10 bănci participante la calculul ROBOR sunt: Banca Comercială Intesa Sanpaolo România, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, CEC Bank, Eximbank, ING Bank NV Amsterdam, OTP Bank România, Raiffeisen Bank și Unicredit Bank.

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a afirmat marți că investigația nu vizează cadrul de reglementare, ci comportamentul băncilor și suspiciunea că acestea nu ar fi cotat independent una față de cealaltă, un aspect esențial pentru funcționarea corectă și relevanța indicatorului.

„Investigația noastră nu vizează cadrul de reglementare, ci comportamentul băncilor, concentrându-se asupra suspiciunii că acestea nu ar cota independent una față de cealaltă în cadrul procedurii de fixing. Independența acestor cotații este esențială și este prevăzută și de normele bancare, nu numai de cele de concurență”, a punctat Chirițoiu, adăugând că investigații similare au avut loc și în Statele Unite sau în alte state europene, unele fiind finalizate cu sancțiuni importante.

Șeful autorității de concurență a subliniat că raportul investigației privind ROBOR a generat deja numeroase dezbateri și speculații, deși nu există încă o decizie finală, iar procedura urmează să intre într-o etapă foarte importantă, respectiv audierea băncilor și prezentarea argumentelor acestora.

„Când adoptăm o decizie, o facem publică și oferim explicațiile necesare. Raportul a generat deja dezbateri și speculații, deși nu există o decizie finală. Nu este obișnuit și nici util să discutăm o propunere de decizie, care poate suferi modificări, având în vedere că urmează o etapă foarte importantă: audierea băncilor”, a transmis Chirițoiu, citat de Agerpres.

Acesta a precizat că, din punct de vedere procedural și legal, cazul nu este unul neobișnuit, chiar dacă miza economică este ridicată. Totodată, a avertizat că, dacă vor fi impuse amenzi, acestea vor fi „substanțiale”, având în vedere domeniul și dimensiunea companiilor implicate. Părțile nemulțumite de o eventuală decizie a Consiliului Concurenței vor avea posibilitatea de a o contesta în instanță, mai întâi la Curtea de Apel București și apoi la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Citește și: „Potențial cel mai important caz al anului”. Consiliul Concurenței vrea să încheie în acest semestru investigația privind ROBOR

Isărescu vorbește despre „confuzii”

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat luni că în spațiul public persistă neînțelegeri privind rolul băncilor, al băncii centrale și funcționarea indicatorilor utilizați în economie, inclusiv ROBOR. El a spus că a citit raportul Consiliului Concurenței, care are aproximativ 500 de pagini, la care se adaugă alte circa 300 de pagini de anexe, și a subliniat complexitatea documentului.

Potrivit guvernatorului BNR, raportul explică încă de la început faptul că ROBOR este un indice al pieței monetare interbancare, nu doar un indicator pentru creditele populației. Isărescu a insistat asupra faptului că, spre deosebire de percepțiile anterioare din spațiul public, cotațiile folosite la stabilirea ROBOR sunt ferme și trebuie executate, nu sunt doar indicative.

„Persistă confuzii legate de rolul băncilor și al băncii centrale, dar și privind indicatorii folosiți în societate. Discuția despre ROBOR a reapărut și tulbură societatea românească”, a spus Isărescu.

Acesta a continuat spunând că discuția publică despre ROBOR este periculoasă dacă este purtată fără înțelegerea mecanismelor pieței monetare.

„Discuția cu ROBOR-ul iar a apărut și tulbură societatea românească. Realizez cât este de periculoasă. Nu pot să intru în foarte multe detalii. Există un procedeu în derulare între bănci. Cum funcționează sistemul bancar într-o economie de piață? ROBOR-ul este indicele pieței interbancare. Înainte se spunea că este ceva pentru împovărarea creditelor la diverși creditori. Cotațiile ferme sunt ferme, nu sunt indicative. Cum se joacă băncile, trezorierii cu cotațiile, având un singur scop, să-l exploateze pe bietul debitor. Acum se spune clar: cotațiile ferme sunt cotații ferme. Acuza principală: au loc înțelegeri neconcurențiale între băncile comerciale, un fel de cartelizare. Piața monetară este formată din Banca Națională și băncile comerciale. Piața monetară sau interbancară este esențială, prin ea se transmite politica monetară. Noi nu stăm acolo într-un tur de fildeș și decidem să majorăm dobânda”, a transmis Mugur Isărescu.

Poziția guvernatorului BNR a fost criticată de Blocul Național Sindical (BNS), care a acuzat banca centrală de „intimidarea” investigației și a cerut înființarea unei comisii parlamentare de anchetă.

ARB amintește și o investigație similară din 2008

Asociația Română a Băncilor susține că evoluția ROBOR este determinată de fundamentele pieței monetare și de factori macroeconomici, nu de acorduri între bănci.

În comunicat se arată că majorarea generalizată a dobânzilor începând cu 2022 nu a fost un fenomen local, iar amplitudinea creșterilor a depins, în fiecare stat, de factori precum inflația, deficitele fiscale și structura economiei.

„Niciunul dintre acești factori nu poate fi influențat de comportamentul băncilor locale prin modul în care ele cotează costul finanțării interbancare. Investigația actuală a Consiliului Concurenței a fost declanșată în anul 2022, în care România s-a confruntat cu crize multiple precum inflația record după perioada pandemică, criza energetică, criza de securitate pe fondul războiului din Ucraina etc.”, notează ARB.

Totodată, organizația a precizat că factorii care influențează evoluția ROBOR sunt legați direct de dezechilibrele macroeconomice, de nivelul ratei inflației și al dobânzii de politică monetară, de necesarul de lichiditate, de percepția agențiilor de rating și a finanțatorilor, precum și de instabilitatea politică și guvernamentală.

„ARB consideră că fiecare instituție bancară vizată de investigație își stabilește în mod independent strategia de preț și cotațiile, pe baza propriilor analize de risc și costuri de finanțare. Similitudinea cotațiilor în anumite momente nu reprezintă o înțelegere, ci o reacție normală a unor actori economici care funcționează sub aceleași presiuni de piață”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanții ARB susțin și că traversarea unor perioade marcate de amplificarea riscurilor în anul declanșării investigației, cu o rată a inflației record după perioada pandemică, de 16,8% în noiembrie 2022, reflectă derapajele determinate de manifestarea riscurilor și nu poate fi asimilată unor înțelegeri între instituțiile de credit.

Mai mult, băncile afirmă că, la momentul debutului investigației, ROBOR la trei luni era situat la jumătatea ratei inflației, România fiind unul dintre statele care s-au confruntat atât atunci, cât și în prezent, cu presiuni inflaționiste ridicate.

„Obiectivul fundamental al Băncii Naționale a României este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor, astfel că în condițiile unui record al ratei inflației după pandemie, BNR a fost nevoită să majoreze dobânda de politică monetară de 8 ori în anul 2022, de la 1,75% în anul 2021 la 6,75% la finele anului 2022”, se mai precizează în document.

Asociația a amintit și că, în anul 2008, Consiliul Concurenței a mai declanșat o investigație similară asupra instituțiilor de credit active pe piața monetară interbancară din România, privind stabilirea ROBOR și inclusiv modul de funcționare a acestor platforme.

ARB susține că nu are cunoștință să fi fost sesizate atunci deficiențe de natură concurențială, în condițiile în care regulile de funcționare și platformele utilizate nu au suferit modificări semnificative.

În final, Asociația Română a Băncilor a reiterat că acuzațiile privind funcționarea ROBOR ar trebui tratate cu maximă precauție, având în vedere că este vorba despre un reper de piață cu funcție sistemică. Potrivit organizației, astfel de acuzații pot afecta încrederea investitorilor externi și pot avea impact asupra costurilor de finanțare ale statului, populației și companiilor.

„Orice fel de acțiuni care modifică sau afectează funcționarea mecanismului pot reprezenta în fapt o reglementare de facto a unei infrastructuri de piață, cu potențial de conflict între regimul actual aplicabil pieței monetare/benchmarkurilor și instrumentele dreptului concurenței. Orice intervenție exogenă care afectează capacitatea de a asigura un cadru funcțional al pieței monetare poate fi interpretată ca afectând autonomia instituțională”, se menționează în comunicat.

Editor : A.D.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *