Amânarea concursului organizat de licee pentru admiterea din 2027, dezbătută cu scandal în Parlament. PSD, PNL și USR nu s-au înțeles

Posibilitatea amânării concursurilor prin care unele licee își selectează elevii a provocat, luni, un schimb de replici tensionat în Parlament. PSD, PNL și USR au depus proiecte de lege separate pe această temă, însă deputații din comisia de specialitate nu au reușit să ajungă la un acord. După un vot care a ridicat semne de întrebare, dezbaterile au fost amânate.

Admiterea paralelă, abia din 2029

ACTUALIZARE 17:30 Comisia de învățământ a votat, în cele din urmă, ca admiterea la liceu să fie prorogată până la absolvirea clasei a VIII-a de către generaţia de elevi înscrişi în clasa a V-a în anul şcolar 2025-2026. Proiectul merge la votul din plenul Camerei Deputaților, iar apoi urmează să ajungă la votul final de la Senat.

Vot cu scandal

ACTUALIZARE 15:45 Au avut loc dezbateri tensionate în Comisia de învățământ. USR și PNL susțin că a fost votată propunerea care viza eliminarea admiterii separate la liceu, în timp ce președintele comisiei, din partea PSD, nu a consemnat votul, iar ședința a fost încheiată. Surse politice susțin că discuțiile vor fi reluate astăzi.

Știrea inițială

Pe ordinea de zi a ședinței Camerei Deputaților de luni figurează două proiecte de lege care propun amânarea concursurilor organizate de licee, separat de Evaluarea Națională, pentru admiterea din 2027. 

Pe de o parte, social-democrații cer ca prevederile să se aplice elevilor care au început clasa a V-a în anul școlar 2025-2026. Cu alte cuvinte, admiterea să fie organizată abia din 2029.

„Art. I. – Termenul prevăzut la alin. (4) art. 248 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 5 iulie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, pentru desfăşurarea admiterii la liceu și evaluării naționale organizate la finalul clasei a VIII-a se prorogă până la absolvirea clasei a VIII-a de către generația de elevi care a început clasa a V-a în anul şcolar 2025-2026.”

Un alt proiect a fost depus de liberali și prevede amânarea organizării admiterii până în 2030.

„(4) Admiterea la liceu şi evaluarea naţională organizată la finalul clasei a VIII-a se vor desfăşura în conformitate cu prevederile prezentei legi, începând cu generaţia de elevi înscrişi în clasa a V-a în anul şcolar 2026-2027”, arată proiectul de lege. 

Ambele proiecte vor fi dezbătute în Comisia pentru Învățământ, de la ora 13:00, iar apoi urmează să ajungă la votul din plenul Camerei Deputaților. Senatul va avea votul final în acest caz.

USR cerea desființarea examenului de admitere

USR a anunțat că a depus un proiect de lege pentru eliminarea examenelor proprii organizate de licee pentru admiterea în clasa a IX-a. Inițiativa a fost semnată de parlamentarii Corina Atanasiu și Ștefan Pălărie și propune modificarea Legii învățământului preuniversitar astfel încât toate locurile să fie repartizate computerizat, în funcție de rezultatele Evaluării Naționale și de opțiunile exprimate de elevi.

Proiectul nu figurează, însă, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, afișată luni. 

Pălărie: Grindeanu a scos proiectul USR de pe traseu

Senatorul USR Ștefan Pălărie îl acuză acum pe președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, că nu a introdus și proiectul USR în dezbaterea parlamentară de luni.

„Surpriza este că, la final, domnul Grindeanu, care are puterea să aleagă care proiect se discută și care nu, a făcut o mică „magie” (a se citi: mizerie) politică și a decis să … dispară proiectul USR de pe traseu. Așa se „joacă politic” în Parlament. După ce tu, PSD, ai votat cu 4 mâini aberația cu examenele în urmă cu 3 ani, te faci că „pierzi” dosarul prin sertare, ca să nu-ți ia fața USR”, a scris acesta pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

De unde a plecat totul

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat în consultare publică proiectul Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a repartizării şi a admiterii în învăţământul liceal, precum şi propunerea de calendar cuprinzând activităţile specifice. Potrivit MEC, liceele pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, după susţinerea de către elevi a Evaluării Naţionale, iar unităţile de învăţământ liceal tehnologic şi tehnologic dual pot organiza, înainte de începerea repartizării computerizate, probe suplimentare de admitere.

Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a precizat că organizarea de către licee a concursului de admitere pentru cel mult jumătate din locuri a fost prevăzută în Legea învăţământului preuniversitar votată de Parlament în 2023 și că nu este vorba despre o propunere recentă a Ministerului Educaţiei.

Editor : A.G.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!