Administrația președintelui american Donald Trump acordă în mod forțat cetățenia americană copiilor diplomaților ruși care nu au depus cereri pentru obținerea pașaportului, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zahrova.
„Departamentul de Stat sau cei care se ascund în spatele paravanului diplomatic american au început să acorde cetățenia americană copiilor angajaților consulatelor ruse născuți sub jurisdicția americană până la majorat, practic cu forța, sub pretextul «dreptului de naștere» consacrat în Constituția SUA”, a scris Zaharina într-un articol intitulat „Mulțumesc, nu e nevoie. Ajunge. Opriți-vă!”, publicat în „Vedomosti”.
Purtătoarea de cuvânt a MAE a descris o situație în care un diplomat rus care lucrează în SUA a primit un telefon de la Departamentul de Stat prin care i s-a comunicat că fiul său minor este cetățean american. La remarca că nu a fost depusă nicio cerere de cetățenie, interlocutorul a menționat că pașaportul a fost eliberat automat — la naștere. Potrivit Zaharovei, astfel de incidente constituie un act de presiune asupra personalului rus și agravează „relațiile ruso-americane deja șubrede”.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe a văzut, de asemenea, în cele întâmplate „intrigi” ale membrilor administrației din spatele lui Trump, întrucât acest lucru creează o contradicție în politica de imigrare: unora din SUA li se refuză obținerea documentelor chiar și dacă doresc acest lucru, în timp ce altora li se „impune cu forța” cetățenia. De asemenea, potrivit acesteia, acordarea „ilegală” a cetățeniei americane copiilor angajaților misiunilor diplomatice ruse are loc într-un moment în care, pe baza acordurilor dintre liderii Rusiei și SUA, părțile încearcă să elimine astfel de „factori de tensiune”.
Zaharova a subliniat că Moscova nu recunoaște impunerea cetățeniei americane asupra rușilor. „Vom cere americanilor să confirme, în fiecare caz concret, că nou-născutul nu se află sub jurisdicția SUA și că beneficiază de toate imunitățile și privilegiile prevăzute de Convențiile de la Viena privind relațiile diplomatice și consulare, precum și de acordurile bilaterale”, a concluzionat purtătoarea de cuvânt a MAE.
Editor : A.R.
