Accident mortal provocat de un tânăr, băut la volan: Un bărbat a murit, după ce mașina s-a izbit de un stâlp și l-a rupt în două

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Un șofer de 22 de ani s-a urcat băut la volan și a provocat o tragedie pe o șosea din Câmpulung. Prietenul lui de 33 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta, a murit după ce mașina s-a izbit violent de un stâlp de electricitate. Impactul a fost atât de puternic încât stâlpul de beton s-a rupt în două. Inițial, tânărul de 22 de ani a declarat că nu își amintește cine era la volanul mașinii, dar polițiștii au stabilit că el conducea autoturismul.

ACTUALIZARE 11.20 Inițial, tânărul de 22 de ani a declarat că nu își amintește cine era la volanul mașinii, dar polițiștii au descoperit că era chiar el. L-au testat cu etilotestul, iar rezultatul a fost de 0.24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit IPJ Argeş, un autoturism care se deplasa din direcţia Mioarele către Câmpulung a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la dreapta. Maşina a lovit mai întâi un cap de pod aflat pe partea stângă a sensului de mers, după care s-a răsucit şi a intrat într-un stâlp din beton al reţelei electrice.

În urma impactului, un bărbat de 33 de ani, din Câmpulung, a fost găsit în afara autoturismului. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul acestuia.

Un al doilea ocupant al maşinii, un tânăr de 22 de ani, a fost găsit în interiorul vehiculului, între scaune. Acesta a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat că tânărul consumase alcool, rezultatul fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat, sub limita de 0,40 mg/l. Acesta le-a declarat poliţiştilor că nu îşi aminteşte cine se afla la volan în momentul producerii accidentului. Ulterior, i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Verificările au arătat că ambii ocupanţi deţineau permise de conducere valabile. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii rutieri şi criminalişti, s-a stabilit că, cel mai probabil, autoturismul era condus de tânărul de 22 de ani.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului.

ȘTIRE INIȚIALĂ Tragedia a avut loc pe o stradă de la marginea orașului Câmpulung. La fața locului au intervenit mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, imediat după ce au primit apelul în care au fost anunțați că o mașină s-a izbit frontal de un stâlp de electricitate.

Mașina a fost distrus aproape în totalitate.

În acest autoturism se aflau doi bărbați. Pentru unul dintre aceștia, salvatorii nu au mai putut face nimic. A fost resuscitat minute bune, însă în cele din urmă a fost declarat decesul.

O anchetă în desfășurare pentru a se stabili cu exactitate cauza producerii acestui accident.

Editor : A.P.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *