Accident grav în Cluj: un bărbat a murit, iar alte patru persoane au fost rănite

Un bărbat de 53 de ani a murit, iar alte patru persoane au fost rănite într-un accident produs duminică seară pe DN1-E60, între Turda şi Câmpia Turzii. Una dintre victime a fost transportată la spital, în timp ce alte trei persoane au refuzat transportul la unitatea medicală, scrie News.ro.

Accidentul, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc între Turda şi Câmpia Turzii. În cele două maşini se aflau cinci persoane, toate fiind rănite în urma impactului.

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost găsit în stop cardiorespirator. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, acesta fiind declarat decedat.

Celelalte patru victime au fost găsite conştiente şi cooperante. Una dintre ele, o femeie în vârstă de 34 de ani, a fost transportată cu ambulanţa la spital, iar celelalte trei persoane au refuzat transportul la unitatea medicală pentru investigaţii amănunţite.

Editor : Ștefania Apostol

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!