Accident aviatic în Franța: un avion al unei școli de parașutism s-a prăbușit. Toate cele 11 persoane aflate la bord au murit

Un avion civil aparținând unei școli de parașutism s-a prăbușit duminică în estul Franței, în apropiere de orașul Nancy. Toate cele 11 persoane aflate la bord, pilotul și zece pasageri, au murit, potrivit autorităților locale.

Prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle, Yves Seguy, a anunțat că în accident și-au pierdut viața pilotul aeronavei și cei zece pasageri. Oficialul a făcut declarațiile într-o conferință de presă, precizând că la locul tragediei urmează să ajungă și ministrul francez de Interne, Laurent Nunez, relatează Reuters.

Potrivit autorităților locale, accidentul s-a produs în orașul Tomblaine, iar aeronava aparținea unei școli de parașutism.

Printre victime se află cinci cursanți și cinci instructori, alături de pilot, au precizat autoritățile.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ș.A.

Leave a Comment

error: Content is protected !!