Plenul Senatului a aprobat luni constituirea unei comisii de anchetă, în urma întâlnirii dintre președinta Curții Constituționale a României (CCR) Elena Simina Tănăsescu și premierul interimar Ilie Bolojan, desfășurată în biroul președintelui Senatului Mircea Abrudean, în absența acestuia.
Propunerea a fost aprobată cu 67 de voturi „pentru” și 41 de voturi „împotrivă”.
Hotărârea privind înființarea Comisiei poate fi accesată AICI.
Comisia pentru Constituționalitate urmează să analizeze împrejurările în care a avut loc întâlnirea dintre prim-ministrul interimar al Guvernului Ilie Bolojan și președinta CCR Elena Simina Tănăsescu.
Citește și: Ce a discutat Simina Tănăsescu cu Ilie Bolojan și ce spune despre o eventuală demisie de la șefia CCR
Ancheta parlamentară are ca obiectiv analizarea și clarificarea împrejurărilor în care a avut loc întâlnirea, precum și a naturii și scopului acesteia. Parlamentarii vor verifica și motivul pentru care întrevederea s-a desfășurat în biroul președintelui Senatului, „în vederea aflării adevărului pentru menținerea încrederii publice în imparțialitatea și integritatea actului jurisdicțional al CCR”.
„Explicația privind natura întâlnirii devine legitim necesară, deoarece, în raport de locul și momentul la care a avut loc aceasta, Curtea Constituțională urma să se pronunțe asupra unor cauze cu miză instituțională, inclusiv pentru formațiunea politică reprezentată de Ilie Bolojan. Scopul întâlnirii trebuie clarificat transparent, având în vedere că independența unei jurisdicții depinde în egală măsură de conduita celor care exercită funcții în cadrul acesteia. Curtea Constituțională nu este o autoritate politică, ea este garantul supremației Constituției și unică autoritate de jurisdicție constituțională”, spune raportul Comisiei pentru Constituționalitate.
Concluziile anchetei parlamentare vor fi cuprinse într-un raport al Comisiei pentru Constituționalitate, care va fi prezentat Biroului permanent în termen de 14 zile.
Editor : Ana Petrescu
