Ziua Marinei este sărbătorită, sâmbătă, în şase oraşe, centrul de greutate al activităţilor fiind la Constanţa, unde peste 3.500 de militari români şi străini vor lua parte la ceremonia militară şi la Exerciţiul naval întrunit şi interinstituţional FNR 26.10. Premierul Ilie Bolojan participă la festivitatea de la malul mării, în vreme ce agenda președintelui Nicușor Dan nu conține nimic pentru ziua de azi. Sărbătorirea Zilei Marinei și evenimentele organizate în zona litoralului au loc în contextul în care, potrivit ministrului interimar al Apărării, Radu Miruță, în ultimele zile au fost detectate 100 de drone în apropierea spațiului aerian românesc, iar autoritățile au găsit două drone prăbușite în județul Tulcea și fragmente de la mai multe drone pe plajele din Costinești și Saturn.
ACTUALIZARE 12:04 Demonstrațiile continuă la malul mării, cu navele marinei militare, dar și cu aportul aviației, care execută figuri de acrobație aeriană deasupra mării.
ACTUALIZARE 11:11 Exercițiile militare, la care participă este 3.500 de militari români și străini, peste 50 de nave și ambarcațiuni și 15 aeronave, au început.
ACTUALIZARE 10:42 Ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, sâmbătă, de Ziua Marinei, că România trebuie să facă tot ceea ce trebuie astfel încât pacea să nu fie pusă la încercare, adăugând că ţara noastră este în prima linie de apărare a Uniunii Europene.
„Astăzi, de ziua Marinei, ne uităm la Marea Neagră şi ştim un lucru extraordinar de clar, că România trebuie să facă tot ceea ce trebuie, astfel încât pacea să nu fie niciodată pusă la încercare. Ieri, uitându-ne pe valurile Mării Negre, pe care le puteţi privi frumos şi astăzi, am văzut un număr record de resturi de drone aduse la ţărmul românesc. Cei care credeau că România este la marginea Uniunii Europene s-au înşelat şi războiul din Ucraina a demonstrat că România nu este la marginea Uniunii Europene, România este în prima linie de apărare a Uniunii Europene”, a declarat Radu Miruţă, la Constanţa.
El a punctat că pacea nu se păstrează sperând ca alţii să nu atace, ci prin înzestrare şi făcându-i pe alţii să realizeze că dacă ar ataca preţul ar fi prea mare.
„Suntem pe flancul estic, la una dintre cele mai importante graniţe ale Uniunii Europene, suntem la frontiera între o Europă liberă şi o ţară în care cetăţenii îşi apără libertatea cu preţul vieţii, iar asta ne obligă şi pe noi. Ne obligă pentru că pacea nu se păstrează sperând ca alţii să nu ne atace. Pacea se păstrează înzestrându-ne şi făcându-i pe alţii să realizeze că dacă ne-ar ataca preţul ar fi prea mare. Unii spun că suntem cei care continuăm şi accelerăm programele de înzestrare al Armatei Române pentru a pregăti vreun război. Este exact invers. Înzestrăm Armata Română pentru a păstra pacea, pentru că pacea fără înzestrare şi fără o capacitate suficientă de apărare, este doar o speranţă”, a arătat Miruţă.
Demnitarul a subliniat că Armata Română nu va lăsa ca vulnerabilităţile de pe Marea Neagră să genereze probleme de securitate.
„Vreau să le spun celor care încearcă să fructifice diverse evenimente pe Marea Neagră un lucru foarte clar: Armata Română nu va lăsa ca vulnerabilităţile de pe Marea Neagră să genereze probleme de securitate. Pentru asta ne pregătim în fiecare zi, pentru asta lucrăm împreună cu aliaţii noştri, atât politici cât şi exclusiv militari. Pentru asta gândim programe de înzestrare care să se potrivească ameninţărilor curente, şi Marea Neagră face ca România să demonstreze o relevanţă şi mai mare la nivel european şi la nivel NATO. Şi facem lucrurile astea cu industrie românească, cu marinari români bine pregătiţi, cu tehnologie românească şi aducând la viaţă capabilităţi de producţie care au fost mulţi ani amorţite”, a afirmat ministrul Apărării.
ACTUALIZARE 10:31 Consilierul prezidențial Marius Lazurca a citit mesajul președintelui Nicușor Dan cu ocazia Zielei Marinei, șeful statului nefiind prezent la ceremonie.
A urmat premierul Ilie Bolojan, care a precizat că a venit la Ziua Marinei „din respect pentru Marina Română”.
Premierul a vorbit despre înzestrarea și nevoile de înzestrare în domeniul apărării.
„Sunt aici în semn de respect faţă de Marina Română. Într-o vreme în care securitatea la graniţa de est nu mai este un fapt împlinit, într-o vreme în care navigaţia sigură prin Marea Neagră este o miză zi de zi şi nu o certitudine, dotările pe care le au la dispoziţie Forţele noastre Navale, curajul şi profesionalismul acestora contează mai mult ca oricând. Marina noastră nu este doar o instituţie care formează oameni şi caractere”, a declarat Ilie Bolojan, sâmbătă, la Constanţa.
El a precizat că România îşi va apăra oamenii şi investiţiile din Marea Neagră, dar şi dreptul de a naviga liberi în Marea Neagră.
„Marina noastră este şi o promisiune, o promisiune că în aceste vremuri, oricât ar fi de tulburi apele în jurul nostru, România îşi va apăra graniţele, nu doar cele pe care le vedem pe hărţi, ci şi cele pe care le simţim atunci când valurile mării se sparg la ţărm, o promisiune că ne vom apăra oamenii şi investiţiile din Marea Neagră şi o promisiune că vom apăra dreptul nostru de a naviga liberi în Marea Neagră şi pe mările lumii”, a mai spus premierul interimar.
Citește și: Nicușor Dan, de Ziua Marinei: Marea Neagră a devenit o zonă crucială pentru securitatea Europei
ACTUALIZARE 10:02 Manifestările de la Constanța au început cu intoneare imnului național.
Știrea inițială
Manifestări de Ziua Marinei vor avea loc la Constanţa, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galaţi şi Bucureşti, a anunţat Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, activităţile principale vor avea loc la Constanţa, pe faleză şi în raionul maritim din faţa Comandamentului Flotei, unde, începând cu ora 10:00, peste 3.500 de militari români şi străini vor participa la ceremonia militară şi la exerciţiul naval întrunit şi interinstituţional FNR 26.10.
La exerciţiu vor participa peste 50 de nave şi ambarcaţiuni şi 15 aeronave militare şi civile, alături de mijloace terestre ale structurilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Ediţia din acest an marchează participarea în premieră a corvetei „Contraamiral August Roman” – 261 şi a vânătorului de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”, recent intrate în serviciul Forţelor Navale Române. La activităţi vor participa, de asemenea, nave şi aeronave militare din Turcia, Bulgaria, Spania şi Franţa.
„Exerciţiul naval întrunit şi interinstituţional FNR 26.10 va reflecta nivelul ridicat de interoperabilitate dintre structurile participante şi va sublinia importanţa cooperării de la nivelul sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională şi cu partenerii internaţionali. Activităţile pe mare vor debuta cu tradiţionala sosire a Zeului Neptun, care va trece printr-o ‘poartă de apă’ realizată de două remorchere maritime, timp în care pe faleză vor fi desfăşurate jocuri marinăreşti, iar, ulterior, corveta ‘Contraamiral August Roman’ – 261 va executa salutul de deschidere a exerciţiului”, se menţionează într-un comunicat al Forţelor Navale Române.
FNR 26.10 va cuprinde secvenţe de luptă antimină şi antisubmarin, apărare împotriva atacurilor aeriene, respingerea unui desant maritim, combaterea migraţiei ilegale şi misiuni de căutare şi salvare pe mare.
Manifestările dedicate Zilei Marinei Române se vor încheia, la ora 20:00, cu un concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale şi retragerea cu torţe a marinarilor militari, pe traseul Cazino – Piaţa Ovidiu – faleza din faţa clădirii Comandamentului Flotei. Între orele 21:30 şi 22:00, Primăria Municipiului Constanţa va organiza un spectacol de lasere şi lumini în zona de nord a digului Tomis.
Editor : B.P.
