Preşedintele Nicuşor Dan s-a întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR şi UDMR pentru discuţii privind proiectul legii salarizării.
ACTUALIZARE 19:50 – Întâlnirea de la Cotroceni s-a încheiat. Potrivit ministrului interimar Dragoș Pîslaru, discuțiile au intrat într-un „impas politic de a lua o deicize” cu privire la Legea salarizării.
Liderii sindicali din învățământ, nemulțumiți
ACTUALIZARE 15:20 Liderii sindicali din învățământ au respins varianta actuală a proiectului noii Legi a salarizării, în urma discuțiilor purtate marți la Palatul Cotroceni.
Reprezentanții federațiilor sindicale acuză autoritățile că au supraestimat costurile și că au ignorat promisiunile făcute în anul 2023. Aceștia avertizează că adoptarea documentului în această formă va compromite definitiv încrederea în mediul politic și va accentua deficitul sever de profesori.
Pentru a debloca situația, sindicatele cer o reevaluare completă a calculelor bugetare, în parteneriat cu Banca Mondială.
Nemulțumirile sunt amplificate și de lipsa de transparență a Ministerului Educației, care este acuzat că a colectat date eronate direct de la universități, introducând în ecuație norme didactice fictive, desființate sau parțiale.
PNL cere partidelor să deblocheze Legea Salarizării
ACTUALIZARE 12:37 Liberalii fac apel la toate partidele să susțină noua Lege a Salarizării, pentru a nu pierde 770 de milioane de euro din PNRR. Aceștia susțin că țara traversează un context „extrem de dificil”, cu măsuri pentru reducerea deficitului, dar și cu o criză energetică, motiv pentru care este nevoie de bani în economie. Detalii aici
Kelemen Hunor: Trebuie să existe un acord politic înainte de votul în Parlament
ACTUALIZARE 12:32 Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a făcut declarații înainte de discuția de la Cotroceni pe Legea Salarizării Unitare. El a spus că „nu are cum să iasă bine” dacă nu vor fi identificate sursele banilor suplimentari și dacă proiectul intră în Parlament în lipsa unui acord politic prealabil. Detalii aici
Ce condiții pune PSD
ACTUALIZARE 12:27 Florin Manole, fostul ministru al Muncii, a explicat care sunt condițiile pe care PSD le va pune pe masa discuțiilor de la Cotroceni privind Legea Salarizării: grile salariale mai mari pentru angajații din educație și sănătate. Social-democratul susține că salariile profesorilor debutanți trebuie să crească, iar angajații din spitale să nu rămână fără principalele sporuri. Majorările solicitate ar putea fi făcute etapizat. Detalii aici
Dragoș Pîslaru anunță schimbări majore pentru Educație și Sănătate
ACTUALIZARE 11:14 Dragoș Pîslaru a explicat în exclusivitate pentru Digi24, că Legea Salarizării intră pe ultima sută de metri, în contextul în care în domeniile cele mai problematice, Sănătate și Educație, s-au identificat mai multe soluții și există o versiune avansată care corectează inechitățile. Ministrul interimar al Muncii a subliniat că adoptarea depinde acum de responsabilitatea partidelor politice. Detalii aici
Știrea inițială. Potrivit agendei prezidenţiale, la întâlnirea cu şeful statului, programată pentru ora 16:00, sunt aşteptaţi să participe preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, şi preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, alături de reprezentanţii partidelor din grupul de lucru pe tema legii salarizării.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a afirmat luni că săptămâna aceasta este ultima săptămână în care poate fi obţinut un acord politic pe această reformă, pentru a putea fi adoptată şi promulgată înainte de 31 august, termenul limită pe Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
„Ultima şansă pentru legea salarizării unitare. Azi intrăm pe ultima turnantă pentru a putea îndeplini un jalon critic pe PNRR, legat de legea salarizării, a cărui îndeplinire ar debloca 770 milioane de euro pentru investiţii. Este cel mai probabil ultima săptămână în care poate fi obţinut un acord politic pe această reformă, pentru a putea fi adoptată şi promulgată înainte de 31 august, termenul limită pe PNRR”, a scris Pîslaru pe contul său de Facebook.
Editor : Ș.R.
