Se fac eforturi disperate pentru a ține în funcțiune reactorul doi de la Cernavodă. După două zile de încercări eșuate din cauza curenților extrem de puternici, două dintre cele patru barje au fost scufundate vineri noaptea pentru redirecționarea unui volum mai mare de apă spre centrala nucleară. Operațiunea extrem de complicată va continua și astăzi. Măsura ar trebui să prelungească funcționarea reactorului doi cu cel mult trei zile, iar în total asta ar putea aduce o săptămână în plus de funcționare a termocentralei pentru producerea de energie.
ACTUALIZARE 11:15 Azi-noapte, in jurul orei 01:00, s-a finalizat scufundarea celei de-a doua barje, anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR). Procedura a durat 11 ore (în medie 5 ore/scufundare).
„S-a efectuat prin coborâre lenta in poziţia indicata de experţii Apelor Române. Inundarea controlată s-a efectuat prin pomparea apei in coferdamuri pentru a putea cobori barjele pana la suprafaţa apei. Ulterior, s-a trecut la umplerea lor astfel încât coborârea sa se efectueze cat mai echilibrat. Cele două sunt amplasate la aproximativ 500 de metri de intrarea in braţul Bala.
Sâmbătă va continua scufundarea celorlalte două, care vor fi poziţionate in amonte, intr-o configuraţie oblică faţă de direcţia curentului. Împreună, vor forma două praguri artificiale, menite sa favorizeze redirecţionarea unei părţi de debit către braţul care alimentează centrala”, potrivit ANAR.
„Debitul Dunării este staţionar în jurul valorii minime de 1.400 mc/s și se va menţine astfel până în data de 13 August când va avea o uşoară tendinţă de creştere. Toate acestea sunt indiciile efectelor creşterii debitelor Dunării din Ungaria ca efect al propagării precipitaţiilor înregistrate anterior în bazinul superior al Dunării (Austria).
Nivelul Dunării la Cernavodă este astăzi -222 cm în scădere cu 4 cm față de ziua de ieri. Ulterior acestei scăderi de nivel la Cernavodă se înregistrează o uşoară staționaritate, începând de marţi, 11.08, în jurul valorii de -229 cm. Staționaritatea semnalată începând de marțea viitoare (11.08) în zona Cernavodă este datorată stabilizării și ulterior uşoarei creşteri de debite înregistrate la intrarea în țară (13.08). Distanţa de la Baziaş la Cernavodă (echivalată în zile) este de 5-6 (zile), intervalul 7.08/8.08-12.08/13.08.2026”, a mai transmis Administraţia Naţională „Apele Române”.
Știrea inițială. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a ajuns vineri seară la locul unde a fost scufundată prima barjă pentru salvarea centralei de la Cernavodă. După ce a aterizat în zonă cu elicopterul, Miruță a luat barca pentru a vedea cum a decurs operațiunea.
„Dimineață înțeleg că se scufundă, la propunerea celor de la Apele Române, și următoarele două barje. Efectele sunt gândite de specialiști. Este o soluție propusă de cei de la Apele Române. Înțeleg că se așteaptă mici efecte și după aplicarea acestei secvențe de decizie”, a afirmat ministrul interimar al Transporturilor.
Scufundarea acestor barje ar trebui să prelungească funcționarea reactorului cu cel mult trei zile, estimează specialiștii.
„Având în vedere măsurile luate de autorități înainte de scufundarea barjelor și faptul că, în urma acestor activități, și anume deblocarea de la Bala și dragarea canalului, am obținut un surplus de nivel, așteptăm în continuare și în urma acestei măsuri o ușoară creștere a nivelului care să ne permită funcționarea câteva zile”, a explicat Emil Macovei. „Din estimările noastre și în funcție de prognozele pe care le avem la ora actuală, estimăm că am mai putea câștiga undeva în jur de două-trei zile în urma operațiunilor”, a declarat Emil Macovei, directorul tehnic al Nuclearelectrica.
Primele două barje au fost poziționate la aproximativ 500 de metri de intrarea în brațul Bala, iar celelalte două vor fi amplasate în amonte.
Potrivit specialiștilor, acestea sunt așezate „într-o configuraţie oblică faţă de direcţia curentului, pentru a crea două praguri artificiale care să favorizeze redirecţionarea unei părţi din debit către braţul vechi al Dunării”.
Obiectivul intervenției este creșterea nivelului apei în zona Cernavodă, necesar pentru funcționarea în condiții optime a centralei nucleare.
Editor : Ș.R.
