Alertă la o bază militară din Germania unde sunt reparate sisteme Patriot. Șase survolări cu drone neidentificate

Un nou incident în care au fost implicate drone necunoscute a avut loc în Germania. Mai multe aparate fără pilot au zburat deasupra unei baze militare din vestul țării, unde se repară sisteme Patriot, potrivit News.ro, care citează presa din Germania.

Militarii din cadrul bazei militare susțin că ar fi observat, în total, șase survolări cu drone, în noaptea de joi spre vineri, între orele 22:00 și 05:00. Aceștia au alertat poliția din districtul Euskirchen, iar în timpul ultimei survolări oamenii legii se aflau la fața locului și ar fi observat, de asemenea, cel puțin o trecere a dronei. Potrivit raportului confidențial, drona ar fi survolat pentru scurt timp inclusiv forțele de intervenție. De asemenea, și soldații din trupele Bundeswehr ar fi observat întreaga scenă de la o distanță de aproximativ 40 de metri.

Potrivit raportului, drona ar fi putut fi un aparat de tip Fly-380 VTOL. Aceste drone au o anvergură a aripilor de aproximativ 3,8 metri și o autonomie de până la 400 de kilometri. Ele pot atinge o viteză de până la 150 km/h. În plus, pot transporta o sarcină de peste zece kilograme.

Dronele de acest tip sunt utilizate, printre altele, pentru lucrări de topografie, cartografiere, dar și pentru supravegherea frontierelor și transporturi în regiuni greu accesibile, notează Tagesschau. Însă, din ancheta desfășurată până în prezent, la care participă inclusiv Oficiul Criminalistic Regional din Renania de Nord-Westfalia și autoritățile federale de securitate, nu a reieșit că ar fi putut fi vorba despre o dronă rătăcită folosită în topografie.

Poliția anchetează sub suspiciunea de fotografiere care pune în pericol securitatea instalațiilor militare, a mijloacelor de apărare sau a zonelor sensibile. De asemenea, Serviciul Militar de Protecție și Centrul Comun de Apărare împotriva Dronelor din Berlin se ocupă de acest caz.

Mechernich se află în landul Renania de Nord-Westfalia, la sud-vest de Bonn, iar instalația pe care o găzduiește este probabil unică în Europa, potrivit sursei citate. Complexul subteran, situat la 130 de metri sub pământ, găzduiește echipamente militare și piese de schimb și este utilizat pentru întreținerea și repararea sistemelor de apărare aeriană Patriot.

Incidente similare au avut loc în ultimii ani deasupra bazelor militare din Germania. În această săptămână, o dronă care transporta explozibili a fost descoperită pe aeroportul din Leipzig, în apropierea unui avion de marfă ucrainean Antonov-24.

Drona încărcată cu explozibili aparține probabil guvernului rus, potrivit unor oficiali americani familiarizați cu rapoartele serviciilor de informații referitoare la acest incident, scrie The Wall Street Journal.

Presupusa legătură a Rusiei cu incidentul survine în contextul în care serviciile de informații americane au constatat că președintele rus Vladimir Putin reprezintă o amenințare crescută pentru flancul estic al NATO. Conform unor noi rapoarte ale serviciilor de informații americane, Putin ar putea încerca să testeze hotărârea NATO printr-un atac limitat asupra unei țări aliate în următorii câțiva ani, a relatat The Wall Street Journal. Evaluările prevăd scenarii care variază de la un atac cibernetic la o incursiune terestră la scară redusă.

Editor : A.R.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!