Apele Române anunță restricţii în alimentarea cu apă, din cauza secetei, în 133 de localităţi din 14 judeţe

Un număr de 133 de localităţi din 14 judeţe au restricţii în alimentarea cu apă prin sistemele centralizate, din cauza secetei, arată specialiştii de la Apele Române, menţionând că, dintre acestea, cele mai multe sunt în judeţele Neamţ şi Bihor. Totodată, alte aproape o sută de localităţi care nu au un sistem centralizat de alimentare cu apă sunt afectate de secetă.

„Seceta îşi face simţite efectele în tot mai multe comunităţi din România. Deficitul de precipitaţii şi temperaturile ridicate din ultimele luni pun o presiune tot mai mare asupra resurselor de apă. Astăzi, 133 de localităţi din 14 judeţe se confruntă cu restricţii în alimentarea cu apă prin sistemele centralizate, ca urmare a diminuării resurselor disponibile. Cele mai multe localităţi sunt în judeţele Neamţ (39 de localităţi) şi Bihor (30 localităţi)”, au transmis, vineri, reprezentanţii Administraţiei Apele Române.

Monitorizarea făcută de hidrologi în 5 august arăta că 12 staţii hidrometrice din judeţul Bihor au înregistrat noi minime istorice ale debitelor. Printre acestea sunt Crişul Negru – staţia Beiuş: 0,500 mc/s, sub minimul istoric anterior de 0,700 mc/s, înregistrat la 21 august 2025, Holod – staţia Holod: 0,004 mc/s, sub minimul istoric anterior de 0,025 mc/s, înregistrat la 1 septembrie 2025; Topa – staţia Hidişel: 0,001 mc/s, sub minimul istoric anterior de 0,005 mc/s, înregistrat la 20 septembrie 1962; Bistra – staţia Pădurea Neagră: 0,001 mc/s, sub minimul istoric anterior de 0,033 mc/s, înregistrat la 29 decembrie 1986.

„În acelaşi timp, 92 de localităţi care nu dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă sunt afectate de secetă, populaţia bazându-se pe surse locale, a căror disponibilitate este diminuată în această perioadă. Cele mai multe localităţi sunt în judeţul Botoşani (55 de localităţi)”, a arătat sursa citată.

Specialiştii de la Apele Române fac apel la responsabilitate şi solidaritate, arătând că utilizarea raţională a apei este esenţială pentru protejarea resurselor disponibile şi pentru asigurarea alimentării cu apă a tuturor comunităţilor în această perioadă dificilă.

Editor : Liviu Cojan

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!