Andrei Mărginean știe ce trebuie să facă Dinamo împotriva FC Voluntari: „Ne-am antrenat toată săptămâna”

Fotbalistul formaţiei Dinamo, Andrei Mărginean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că o victorie în partida de pe teren propriu cu FC Voluntari, din etapa a a 4-a a Superligii, ar ajuta foarte mult echipa sa în acest început de sezon.

Andrei Mărginean: ”Trebuie să ne concentrăm în primul rând pe jocul nostru”

„Ne-am antrenat toată săptămâna foarte bine. Sigur că e dificil să joci cu o nou-promovată, dar trebuie să ne concentrăm în primul rând pe jocul nostru. Ne-ar ajuta foarte mult să câştigăm mâine. Dar suntem conştienţi că avem nevoie de timp să înţelegem exact ce vrea noul antrenor de la noi. 

Rolul meu e puţin diferit faţă de sezonul precedent, dar am încercat mereu să fiu foarte atent ca să prind ce vrea de la mine antrenorul”, a menţionat el.

Mărginean: ”Nu cred că este o problemă cu omogenitatea” 

Mijlocaşul consideră că în jocul formaţiei sale nu se vede lipsa de omogenitate, însă a recunoscut că mai trebuie să se acomodeze cu noul sistem de joc.

„Suntem destui în lot din sezonul trecut, aşa că nu cred că este o problemă cu omogenitatea în jocul nostru. Este doar o problemă de timp până ne vom acomoda cu noul sistem de joc. Iar eu spun că am arătat în fiecare meci de până acum că avem idei clare de joc”, a afirmat Andrei Marginean, citat de Agerpres.

Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte formaţia FC Voluntari, sâmbătă, de la ora 21:30, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a Superligii.


source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!