Ministerul de Externe al Iranului a anunţat, luni, că nu există negocieri în curs cu Statele Unite, în ciuda asigurărilor date de preşedintele american Donald Trump din ziua precedentă că discuţiile vor fi reluate luni după-amiază, informează AFP şi EFE, potrivit Agerpres.
„Nu negociem cu Statele Unite în acest moment. Negociem cu Omanul pentru a asigura trecerea prin Strâmtoarea Ormuz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghaei, în timpul conferinţei sale de presă săptămânale.
Baghaei a insistat că orice progres în chestiuni legate de Statele Unite va depinde de evoluţia situaţiei, la câteva ore după ce Trump a susţinut că a anulat un „atac masiv” împotriva Iranului şi că discuţiile cu Teheranul vor fi reluate luni, cu scopul de a ajunge la un acord.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian a indicat că, deocamdată, ţara sa poartă discuţii cu Omanul, concentrate pe ajungerea la un acord privind o rută care să garanteze trecerea în siguranţă prin Strâmtoarea Ormuz.
„Aceste negocieri sunt bilaterale între două state riverane. Altele pot juca un rol constructiv sau distructiv în acest proces, dar problema este între Iran şi Oman”, a declarat Baghaei.
Diplomatul iranian a reiterat că un acord privind o rută sigură pentru navigaţia prin Strâmtoarea Ormuz este o „condiţie necesară” pentru redeschiderea acesteia, „dar nu una suficientă”.
Baghaei a avertizat că nu vor exista schimbări semnificative în ceea ce priveşte strâmtoarea atât timp cât, potrivit declaraţiilor sale, „ostilitatea Statelor Unite”, blocada maritimă împotriva Iranului, agresiunea militară americană şi răzgândirea Washingtonului continuă.
Aproape de un acord privind Strâmtoarea Ormuz
Duminică, ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat că ţara sa face progrese cu Omanul către faza finală a negocierilor privind viitoarea gestionare a Strâmtorii Ormuz, în cadrul căreia se urmăreşte stabilirea unei noi rute de transport maritim. Cu toate acestea, el a afirmat că acordul nu este legat de redeschiderea sau închiderea acestui culoar maritim strategic.
Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzita o cincime din petrolul mondial înainte de războiul dintre Iran, Statele Unite şi Israel, a devenit unul dintre principalele puncte de tensiune din conflict.
Republica Islamică a declarat că închide din nou strâmtoarea la 12 iulie, după ce Washingtonul a lansat atacuri aeriene împotriva teritoriului iranian ca răspuns la atacurile Teheranului asupra navelor comerciale care încercau să traverseze ruta propusă de Oman.
Statele Unite au reinstaurat, de asemenea, blocada navală asupra navelor şi porturilor iraniene din zonă.
Editor : C.L.B.
