Sindromul impostorului și impactul asupra vieții profesionale

Ai obținut o promovare, ai terminat un proiect important sau ai primit aprecierea colegilor, dar în loc să te bucuri de rezultat ai impresia că ai avut pur și simplu noroc? Sau că, mai devreme sau mai târziu, ceilalți își vor da seama că nu ești atât de competent pe cât cred?

Citește și: Sindromul premenstrual – cauze, simptome si tratamente

Aceste gânduri sunt caracteristice unui fenomen psihologic cunoscut sub numele de sindromul impostorului (impostor syndrome). Deși nu este considerat o tulburare psihică și nu apare ca diagnostic în manualele de psihiatrie, el poate avea un impact semnificativ asupra încrederii în sine, performanței profesionale și stării de bine.

Psihologii estimează că foarte multe persoane experimentează, la un moment dat în viață, sentimente specifice sindromului impostorului, indiferent de nivelul lor de educație sau de succesul profesional. Fenomenul a fost descris inclusiv la medici, profesori universitari, cercetători, artiști și directori de companii.

Ce este sindromul impostorului

Sindromul impostorului descrie tendința unei persoane de a-și pune la îndoială propriile competențe și de a considera că succesul obținut nu este rezultatul muncii sau al abilităților sale.

Persoana poate crede că reușitele se datorează:

• norocului;
• întâmplării;
• circumstanțelor favorabile;
• ajutorului primit din partea altora.

În același timp, apare teama constantă că ceilalți vor descoperi că nu este suficient de pregătită sau de competentă.

Cum a fost descris pentru prima dată

Conceptul a fost introdus în anul 1978 de psiholoagele Pauline Clance și Suzanne Imes, care au observat că numeroase femei cu rezultate profesionale foarte bune nu își atribuiau succesul propriilor competențe.

Ulterior, cercetările au arătat că fenomenul apare atât la femei, cât și la bărbați și poate afecta persoane din aproape orice domeniu de activitate.

Cum se manifestă

Persoanele care experimentează sindromul impostorului pot avea gânduri precum:

• „Nu sunt suficient de bun.”
• „Am avut doar noroc.”
• „Oricine ar fi reușit în locul meu.”
• „Nu merit această funcție.”
• „În curând vor descoperi că nu mă pricep.”

Aceste convingeri persistă chiar și atunci când există dovezi obiective ale competenței.

Nu înseamnă lipsă de pregătire

Un aspect important este că sindromul impostorului nu apare deoarece persoana este nepregătită.

Din contră, el este frecvent întâlnit la oameni bine pregătiți, perfecționiști și implicați în ceea ce fac.

Problema nu este lipsa competențelor, ci dificultatea de a le recunoaște.

Cine este mai predispus

Fenomenul poate apărea la oricine, însă este mai frecvent în cazul persoanelor care:

• sunt perfecționiste;
• au standarde foarte ridicate;
• încep un loc de muncă nou;
• primesc o promovare;
• schimbă domeniul profesional;
• lucrează în medii foarte competitive;
• compară frecvent performanțele proprii cu ale altora.

Impactul asupra vieții profesionale

Deși multe persoane cu sindromul impostorului au performanțe foarte bune, costurile emoționale pot fi importante.

Fenomenul poate duce la:

• anxietate;
• stres cronic;
• epuizare profesională;
• dificultăți în luarea deciziilor;
• scăderea satisfacției profesionale.

În timp, aceste efecte pot influența atât sănătatea mintală, cât și evoluția în carieră.

Perfecționismul și cercul vicios

Sindromul impostorului este adesea însoțit de perfecționism.

Persoana își stabilește standarde aproape imposibil de atins și simte că orice greșeală confirmă faptul că nu este suficient de competentă.

Pentru a evita această situație, poate investi un timp excesiv în fiecare sarcină.

Dacă rezultatul este apreciat, succesul este pus pe seama muncii exagerate, nu a propriilor abilități.

Astfel se formează un cerc vicios.

De ce evită uneori oportunitățile

Teama de a fi „demascat” îi poate determina pe unii oameni să evite situațiile care le-ar putea aduce beneficii profesionale.

De exemplu, pot refuza:

• promovări;
• proiecte importante;
• prezentări în public;
• interviuri pentru alte locuri de muncă;
• roluri de coordonare.

Astfel, sindromul impostorului poate limita dezvoltarea profesională.

Rolul comparației cu ceilalți

Rețelele sociale și platformele profesionale pot accentua sentimentul de inadecvare.

Oamenii tind să compare propriile nesiguranțe cu versiunea idealizată pe care ceilalți o afișează în mediul online.

Această comparație poate întări convingerea că „toți ceilalți sunt mai competenți”.

Există legătură cu anxietatea?

Da.

Studiile au arătat că sindromul impostorului este asociat frecvent cu niveluri crescute de anxietate și stres.

În unele cazuri poate contribui și la apariția simptomelor depresive sau a epuizării profesionale (burnout), mai ales atunci când persoana încearcă permanent să demonstreze că merită poziția pe care o ocupă.

Cum poate fi depășit

Psihologii recomandă mai multe strategii care pot ajuta la reducerea acestor sentimente.

Printre ele se numără:

• recunoașterea și identificarea gândurilor automate;
• acceptarea faptului că nimeni nu știe totul;
• păstrarea unei evidențe a reușitelor și feedbackului pozitiv;
• renunțarea la standardele imposibil de atins;
• discutarea acestor trăiri cu persoane de încredere.

În unele situații, psihoterapia poate ajuta la schimbarea modului în care persoana își evaluează propriile competențe.

Când este recomandat ajutorul unui specialist

Dacă sentimentul de inadecvare:

• persistă o perioadă îndelungată;
• afectează performanța profesională;
• produce anxietate intensă;
• determină evitarea oportunităților;
• influențează calitatea vieții,

este recomandată evaluarea de către un psiholog sau psihoterapeut.

Sindromul impostorului nu dispare odată cu succesul

Un aspect surprinzător este că promovările, premiile sau aprecierea profesională nu elimină întotdeauna aceste trăiri.

Pentru unele persoane, fiecare nouă reușită vine la pachet cu o responsabilitate mai mare și cu teama că, de această dată, nu se vor ridica la nivelul așteptărilor.

Din acest motiv, problema nu este lipsa succesului, ci modul în care acesta este interpretat.

Sindromul impostorului este un fenomen psihologic frecvent, caracterizat prin dificultatea de a recunoaște propriile competențe și tendința de a atribui succesul unor factori externi. Deși nu este o tulburare psihică, el poate avea consecințe importante asupra vieții profesionale, influențând încrederea în sine, nivelul de stres și dezvoltarea în carieră.

Recunoașterea acestui tipar de gândire este primul pas spre schimbare. În multe cazuri, învățarea unei perspective mai echilibrate asupra propriilor reușite și sprijinul unui specialist pot contribui la reducerea impactului pe care sindromul impostorului îl are asupra vieții de zi cu zi.

Foto: Shutterstock