Statele Unite au reintrodus blocada navală asupra porturilor iraniene, după ce mai luaseră o astfel de măsură în perioada aprilie-iunie. Între timp, au fost raportate atacuri în întreaga regiune. SUA au lansat şi finalizat o nouă zi de lovituri asupra unor ţinte iraniene, iar presa de stat iraniană a relatat că Teheranul a lovit obiective militare americane din Iordania. Într-un interviu televizat, preşedintele Donald Trump a avertizat că SUA vor lovi poduri şi centrale electrice săptămâna viitoare, dacă Teheranul nu revine la masa negocierilor. Miercuri dimineața, Iranul a amenințat că va opri toate exporturile de energie din Orientul Mijlociu ca urmare a blocadei impuse.
O întrerupere îndelungată a aprovizionării cu energie poate afecta economia globală (FMI)
ACTUALIZARE 21:30 O întrerupere foarte îndelungată a aprovizionării cu energie cauzată de război ar afecta în mod evident economia globală, a avertizat directorul de strategie al FMI.
Christian Mumssen a afirmat că ar fi foarte dificil să se elaboreze prognoza FMI pentru luna octombrie dacă ostilitățile dintre SUA și Iran vor continua.
„La nivel intern, va trebui să continuăm să gândim în termeni de scenarii. Iar pentru unele țări, problema prețurilor la energie… este, desigur, extrem de importantă”, a spus el.
FMI estimase anterior o creștere globală de 3% pentru acest an.
Iranul se află într-un război existențial cu SUA (Ghalibaf)
ACTUALIZARE 21:00 Președintele parlamentului iranian, Mohammad Ghalibaf, a făcut apel la o abordare „nepartizană” în gestionarea războiului și a negocierilor cu SUA.
Ghalibaf a recunoscut că, deși obiectivul SUA era „dezmembrarea Iranului”, el a afirmat că este necesară o abordare nepartizană pentru a „ajunge la răspunsuri clare și precise”.
Ghalibaf a îndemnat iranienii să-și continue rezistența armată, dar și să „folosească instrumentele diplomației și negocierii pentru a realiza și consolida interesele naționale”.
Iranul afirmă că a doborât o dronă americană deasupra orașului Bandar Abbas
ACTUALIZARE 20:20 Forțele iraniene au doborât o dronă americană de tip LUCAS, potrivit agenției de știri de stat Fars, care a precizat că incidentul a avut loc în orașul portuar Bandar Abbas.
Relatarea adaugă că sistemele de apărare aeriană ale Iranului au doborât peste 20 de drone inamice în provincia Hormozgan.
Cele mai recente sancțiuni vizează entitățile care ajută Iranul să procure arme (Departamentul Trezoreriei)
ACTUALIZARE 19:45 Sancțiunile emise astăzi de Departamentul Trezoreriei al SUA vizează persoane și companii despre care departamentul afirmă că fac parte dintr-o rețea internațională care ajută Iranul să procure arme, relatează Reuters.
Printre țintele sancțiunilor se numără cetățeni iranieni și ruși, precum și entități cu sediul în Iran, Rusia și Nigeria.
Departamentul Trezoreriei susține că țintele sancțiunilor de miercuri „ilustrează modul în care Iranul utilizează firme străine de aviație și transport, canale financiare și coordonatori de călătorii pentru a ascunde rolul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) în achizițiile ilicite și pentru a transporta materiale și personal la nivel global”.
Acestea vin în completarea măsurilor luate de SUA în luna mai împotriva unor persoane și companii, inclusiv a mai multor entități din China și Hong Kong, pe fondul acuzațiilor de sprijinire a sectorului de armament al Iranului. În iunie, SUA au impus sancțiuni asupra a 11 persoane și entități pentru că au facilitat achizițiile de armament de către IRGC și armata iraniană.
Cel puțin 35 de iranieni, uciși în ultimele atacuri ale SUA, potrivit Ministerului iranian al Sănătății
ACTUALIZARE 19:15 Cel puțin 35 de persoane au fost ucise și 300 rănite în atacurile SUA asupra Iranului din această lună, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății din Iran.
Cele mai multe victime au fost semnalate în provinciile din sudul Iranului.
Armata SUA neagă că ar fi lovit ținte civile în Iran
ACTUALIZARE 19:00 CENTCOM neagă că atacurile sale de marți ar fi lovit infrastructura civilă.
„Presa de stat iraniană susține că forțele americane au lovit un depozit civil de grâu în Hoveyzeh pe 14 iulie. Acest lucru este FALS”, a postat CENTCOM pe rețelele sociale.
SUA au lansat marți un nou val de atacuri în întreaga țară, fiind semnalate explozii în Sirik, în estul provinciei Hormozgan, în Bampur, Chabahar, Bandar Abbas, Ahvaz și pe Insula Qeshm.
În prezent, nu există planuri pentru discuții cu SUA, spune purtătorul de cuvânt al MAE iranian
ACTUALIZARE 18:45 Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Iranului afirmă că Teheranul nu are în vedere inițierea unor discuții cu SUA și se concentrează exclusiv pe apărarea țării.
În declarațiile făcute jurnaliștilor, Esmail Baghaei a afirmat că Iranul își va respecta angajamentele internaționale numai dacă SUA vor face același lucru.
„Angajamentele noastre rămân în vigoare numai atâta timp cât cealaltă parte își îndeplinește promisiunile”, a spus Baghaei, adăugând că Iranul a renunțat la angajamentele asumate în cadrul memorandumului de înțelegere după ce SUA nu și-au respectat partea lor din acordul temporar.
„După ce cealaltă parte și-a încălcat obligațiile, ne-am abținut și noi de la punerea în aplicare a angajamentelor noastre în orice domeniu în care era necesar.”
Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă; două nave au fost oprite cu „focuri de avertisment”
ACTUALIZARE 16:09 Strâmtoarea Ormuz este impracticabilă pentru navigația comercială, relatează mass-media de stat din Iran, citate de Al Jazeera.
Cel puțin două nave au fost oprite cu „focuri de avertisment” trase de Garda Revoluționară Islamică (IRGC) în ultimele 24 de ore, a relatat un corespondent al agenției de știri Tasnim de la fața locului.
Discuțiile dintre SUA și Iran au ajuns într-un impas pe măsură ce luptele din strâmtoare s-au intensificat. Când SUA și Israelul au declanșat războiul împotriva Iranului pe 28 februarie, Teheranul a închis practic această cale navigabilă pentru transportul maritim, o măsură care a determinat o creștere vertiginoasă a prețurilor la petrol, îngrășăminte și multe alte mărfuri și i-a conferit Iranului un avantaj major în cadrul negocierilor.
SUA au încheiat seria de atacuri
ACTUALIZARE 15.27: CENTCOM a emis o nouă declarație în care afirmă că a finalizat seria de atacuri aeriene împotriva insulei strategice Marele Tunb din Iran, situată în apropierea strâmtorii Ormuz.
„Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a finalizat o serie de atacuri aeriene împotriva Iranului în dimineața zilei de 15 iulie, la ora 7:30 a.m. ET (n.red – 14.30, ora României)
În cadrul acestei serii de atacuri, care a durat 90 de minute, CENTCOM a lansat muniție de precizie împotriva sistemelor de apărare costieră și a bazelor de depozitare și lansare a rachetelor de croazieră de pe Insula Marele Tunb. Aceste atacuri au diminuat și mai mult capacitatea Iranului de a ataca navele comerciale din Strâmtoarea Ormuz”.
Totodată, Teheranul a promis un „răspuns decisiv” după ce 7 membri ai personalului au fost uciși într-un atac american asupra unei baze militare iraniene, conform The Guardian. Agenția de știri semi-oficială iraniană Tasnim a relatat că cei șapte membri ai personalului au fost uciși în urma loviturilor americane asupra unei baze militare iraniene din Bampur, în sud-estul țării.
Citatând armata iraniană, agenția de știri a relatat că mai mulți membri ai personalului au fost, de asemenea, răniți și a promis un „răspuns decisiv” la atac.
Noi atacuri ale SUA împotriva Iranului
ACTUALIZARE 13.54: Forțele Comandamentului Central al SUA au lansat o nouă serie de atacuri împotriva Iranului.
„Astăzi, la ora 6 dimineața (ora de pe Coasta de Est/ 13.00, ora României), forțele Comandamentului Central al SUA au început să lanseze o serie de atacuri împotriva Iranului. Aceste atacuri au scopul de a slăbi și mai mult capacitățile militare pe care forțele iraniene le-au folosit pentru a ataca navele comerciale din Strâmtoarea Ormuz”, a transmis sursa citată pe X.
Bahrainul susține că Iranul a continuat să lanseze „atacuri atroce” împotriva țării
ACTUALIZARE 13.47: Forțele de apărare din Bahrain au declarat că Iranul a continuat să lanseze „atacuri atroce” împotriva țării și că sistemele sale de apărare aeriană au respins „mai multe” atacuri aeriene iraniene. Nu s-a precizat însă câte proiectile au fost interceptate sau de ce tip erau acestea.
În cursul zilei, IRGC a afirmat că a distrus ceea ce a descris drept centrul de comandă și control, centrul de gestionare a sprijinului naval, depozitele și rezervoarele de combustibil de la baza Flotei a V-a a SUA din Bahrain.
Benjamin Netanyahu va merge în SUA în weekend (presă)
ACTUALIZARE 11.09: Agenția de știri Reuters, citând un înalt oficial israelian, a relatat că Benjamin Netanyahu va merge sâmbătă în Statele Unite, relatează The Guardian.
Oficialul a declarat pentru Reuters că prim-ministrul israelian dorește să se întâlnească cu președintele american Donald Trump, dar nu este clar dacă va reuși acest lucru.
Dacă se va confirma, ar fi prima vizită a lui Netanyahu în SUA de la începutul războiului împotriva Iranului. Ultima sa vizită a avut loc la jumătatea lunii februarie, cu câteva săptămâni înainte ca SUA și Israelul să lanseze atacuri asupra Iranului.
Oficial local: Orașul iranian Bushehr a fost atacat
ACTUALIZARE 10.20: Pentru a doua zi consecutivă, atacurile SUA au vizat orașul portuar Bushehr din sudul Iranului, unde se află singura centrală nucleară civilă a țării, potrivit agenției de știri de stat IRNA, care citează un oficial local, relatează The Guardian.
„Ca urmare a brutalității inamicului american, trei obiective din orașul Bushehr au fost atacate astăzi”, a declarat Mohammad Mozaffari, guvernatorul provinciei Bushehr.
El a adăugat că nu au fost semnalate victime.
Amenințarea lansată de Garda Revoluționară din Iran
ACTUALIZARE 08.36: Garda Revoluționară, formațiunea paramilitară a Iranului, a amenințat miercuri dimineață că va opri toate exporturile de energie din Orientul Mijlociu ca urmare a blocadei impuse de SUA, relatează The Guardian.
„Exportul de petrol și gaze din regiune va fi fie pentru toată lumea, fie pentru nimeni”, se precizează în comunicat.
Când președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni reinstituirea blocadei, a declarat totodată că va impune o taxă de 20% navelor care tranzitează strâmtoarea. Cu toate acestea, el a renunțat la planul de a percepe taxele cu câteva ore înainte de reinstituirea blocadei, invocând solicitările aliaților din Golful Persic.
CENTCOM, despre atacurile SUA împotriva Iranului
„Avioanele de vânătoare, dronele şi navele militare americane au lansat muniţie de precizie împotriva bazelor iraniene de rachete şi drone, a capacităţilor navale şi a sistemelor de apărare de coastă în cadrul acestei serii de atacuri care a durat şapte ore, pentru a reduce şi mai mult capacitatea Iranului de a ameninţa transportul maritim comercial şi echipajele civile”, a scris Comandamentul Central (CENTCOM) al SUA pe X.
Aceasta este a patra noapte consecutivă în care SUA efectuează atacuri împotriva Iranului. Mai devreme, SUA au reluat blocada navală a navelor care circulă către şi dinspre porturile iraniene.
Armata iraniană susţine că a lovit obiective militare americane în Iordania
La rândul său, Armata iraniană susţine că a lovit obiective militare americane la baza aeriană Al-Azraq din Iordania, potrivit agenţiei de ştiri de stat iraniene IRNA.
Aceasta a afirmat că dronele de atac iraniene au lovit o zonă în care erau staţionate avioane de vânătoare F-18, o clădire de cazare şi un hangar mare pentru echipamente care, potrivit IRNA, aparţinea armatei americane.
Avioanele de vânătoare F-18 se află, de obicei, pe portavioane şi nu în baze din Orientul Mijlociu.
Armata iraniană şi mass-media de stat au făcut în repetate rânduri afirmaţii privind atacuri reuşite asupra obiectivelor americane, care s-au dovedit a fi neadevărate.
„Aceste operaţiuni vor continua până la obţinerea victoriei finale”, a declarat Armata iraniană, citată de IRNA.
Iranul a atacat baza aeriană Al-Azraq săptămâna trecută, când a susţinut că a distrus hangarele pentru avioanele F-35.
Cele mai recente atacuri ale Iranului asupra intereselor militare americane din regiune au loc în contextul în care SUA au reimpus un blocaj naval asupra porturilor iraniene.
Rubio condamnă atacurile „inacceptabile” asupra Iordaniei
Secretarul de stat american Marco Rubio a condamnat cele mai recente atacuri ale Iranului asupra Iordaniei, calificându-le drept „inacceptabile” în cadrul unei întâlniri de marţi cu ministrul de externe al ţării, Ayman Safadi, la Washington, DC, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.
Rubio şi Safadi au discutat o serie de chestiuni în cadrul întâlnirii de marţi, „inclusiv atacurile continue ale regimului iranian asupra transportului maritim şi împotriva ţărilor din regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt Tommy Pigott.
Rubio i-a mulţumit, de asemenea, lui Safadi pentru „rolul important al Iordaniei în promovarea securităţii regionale”, a adăugat Pigott.
Kuweitul răspunde la „ameninţările ostile cu drone”, în Bahrain sună sirenele
Ţările din Golf, Kuweit şi Bahrain, şi-au avertizat cetăţenii cu privire la ameninţările iminente, la doar câteva ore după ce SUA au reinstituit marţi seara blocada navală asupra porturilor iraniene.
Armata din Kuweit a declarat că răspunde la dronele care se apropie din Iran, precizând că „orice sunete de explozie care ar putea fi auzite sunt rezultatul interceptării atacurilor ostile de către sistemele de apărare aeriană”.
Ministerul de Interne din Bahrain a îndemnat cetăţenii să rămână calmi şi să se pună la adăpost, pe măsură ce sirenele au început să sune.
Iranul a lansat marţi mai multe atacuri asupra Bahrainului, declanşând sirenele de mai multe ori.
Gărzile Revoluţionare Iraniene au susţinut că au „distrus” centrul de control al ambarcaţiunilor fără pilot ale SUA într-un atac asupra Bahrainului, a informat agenţia semi-oficială Fars News.
Mai devreme în cursul zilei, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a dispus companiilor aeriene să evite spaţiul aerian deasupra Bahrainului, Qatarului, Kuweitului, Emiratelor Arabe Unite şi a unei zone maritime din Golful Oman, pe măsură ce conflictul dintre SUA şi Iran se intensifică.
SUA „trag Iranul la răspundere” după uciderea membrilor echipajului unei nave comerciale
Iranul a luat în vizor civilii, atacând şapte nave comerciale în ultima săptămână — ceea ce a dus la moartea, dispariţia sau rănirea a aproape o duzină de membri ai echipajului, a declarat, marţi, armata SUA.
„În ultimele şapte zile, Iranul a vizat în mod intenţionat civili din întreaga regiune, atacând şapte nave comerciale, ceea ce a dus la moartea, dispariţia sau rănirea a aproape o duzină de membri civili ai echipajului”, a declarat marţi seara, într-un comunicat, comandantul CENTCOM, amiralul Brad Cooper.
„Forţele iraniene au lansat, de asemenea, zeci de rachete şi drone către ţările vecine din Golf. Forţele americane trag Iranul la răspundere pentru agresiunea nejustificată care continuă să pună în pericol vieţi nevinovate”, a adăugat el.
Declaraţia lui Cooper vine la scurt timp după ce preşedintele Donald Trump a avertizat că SUA vor lovi infrastructura iraniană săptămâna viitoare, inclusiv poduri şi centrale electrice, dacă Teheranul nu se întoarce la masa negocierilor.
Trump a mai spus că atacurile SUA asupra Iranului vor ”continua până când voi spune că este de ajuns”.
Trump: Iranul nu va mai avea „pe nimeni în viaţă” dacă nu ajunge la un acord
Preşedintele Donald Trump a intensificat marţi presiunea asupra Iranului pentru a ajunge la un acord cu SUA, afirmând că ţara respectivă nu va mai „avea pe nimeni în viaţă” dacă nu o va face.
„Ar fi bine să ajungeţi la un acord”, a declarat Trump la Fox News într-un interviu, adăugând: ”Nu o să mai aveţi pe nimeni”.
Preşedintele a continuat spunând că SUA „sunt foarte atente cu populaţia civilă”, înainte de a repeta: „Dar am spus, ar fi bine să încheiaţi un acord. Nu o să mai aveţi nimic”.
Trump a declarat că acest mesaj adresat Iranului a fost transmis în cadrul ultimei discuţii dintre reprezentanţii săi şi Teheran, care, potrivit lui, a avut loc „acum aproximativ o oră”.
Întrebat dacă crede că Iranul va accepta un astfel de acord, Trump a răspuns: „Ar trebui. Nu ştiu dacă o vor face sau nu.”
